Fostul vicepreşedinte FIFA, Jack Warner, obligat de justiţie despăgubiri
Fostul vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Jack Warner, a fost obligat, joi, printr-o decizie din partea unui judecător federal american, să achite 79 milioane dolari reprezentând despăgubiri în cadrul unei proceduri civile, informează AFP. Judecătorul William Kuntz a luat această decizie în lipsa inculpatului, întrucât fostul preşedinte al CONCACAF (America de Nord, Centrală şi Caraibe) nu a contestat la audierea de marţi faptele pentru care este acuzat în cadrul procesului civil deschis împotriva sa în 2017. El este acuzat că a deturnat mai multe milioane de dolari din fondurile forului regional, în special prin acceptarea de mită la negocierea contractelor drepturilor de televiziune pentru evenimentele organizate sub egida CONCACAF sau la votul FIFA pentru atribuirea Cupei Mondiale din 2010, ce s-a desfăşurat în Africa de Sud. CONCACAF vizează activele lui Warner pentru a recupera această sumă, a anunţat un avocat. Fostul responsabil FIFA, în vârstă de 76 de ani, a fost demis în 2011 pentru corupţie şi inculpat de justiţia americană în mai 2015. El neagă toate acuzaţiile la adresa sa. Totodată, Statele Unite cer extrădarea sa din Trinidad-Tobago, ţara sa de origine unde locuieşte de la excluderea pe viaţă din fotbal în 2015.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News