Data publicării:

Fostul primar al New York-ului, Michael Bloomberg, anunţă o campanie împotriva ţigărilor electronice cu arome

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Miliardarul şi fostul primar al New York-ului, Michael Bloomberg, a anunţat marţi o campanie în valoare de 160 de milioane de dolari pentru interzicerea ţigărilor electronice cu arome în Statele Unite, după moartea a cel puţin cinci persoane care au utilizat astfel de dispozitive, relatează AFP.

'Este o criză sanitară urgentă şi companiile producătoare de tutun sunt cauza', a afirmat acest militant anti-tabac, care a interzis fumatul în restaurantele şi barurile din New York la începutul anilor 2000 pe când era primar al oraşului.

'Cunoaştem metodele marilor companii de tutun. Nu este prima dată. Aceştia vizează copiii, punându-i în mare pericol', a adăugat Bloomberg într-un editorial publicat în New York Times şi semnat alături de Matt Myers, directorul Campaniei pentru Copii fără Tutun.

Denunţând lipsa de acţiune a Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din SUA, el a spus că această campanie, care beneficiază de 160 de milioane de dolari pe parcursul a trei ani, va avea drept scop iniţial să interzică, în 'cel puţin 20 de oraşe şi state americane', ţigările electronice cu arome, deosebit de populare în rândul adolescenţilor.

În 2018, un licean din cinci (20,8%) a declarat că a fumat ţigări electronice în ultimele 30 de zile, aproape de două ori mai mult decât anul precedent, potrivit Centrului pentru controlul bolilor (CDC).

San Francisco, unde se află sediul gigantului de ţigări electronice Juul, a devenit în luna iunie primul mare oraş american care a interzis vapatul.

Preşedintele Comisiei de Sănătate a Consiliului Municipal al oraşului New York, Mark Levine, a cerut marţi metropolei americane să 'interzică ţigările electronice cu arome', vorbind despre o 'epidemie' în rândul elevilor de liceu şi despre o 'ameninţare majoră' pentru elevii de colegiu.

Autorităţile sanitare americane au anunţat vinerea trecută că cel puţin cinci persoane au murit după ce au folosit ţigări electronice în Statele Unite şi că numărul pacienţilor care suferă de dificultăţi de respiraţie severe s-a dublat, ajungând la 450 la nivelul întregii ţări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel