Data actualizării:
Data publicării:

Fostul preşedinte al ANPC Horia Constantinescu candidează la Primărie

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi actualul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, social-democratul Horia Constantinescu, a anunţat miercuri că va candida la funcţia de primar al municipiului, menţionând că 'încă este membru PSD', dar că nu s-a decis ce formaţiune politică va reprezenta. 

Constantinescu a declarat că i-a anunţat pe cei din PSD Constanţa despre intenţia pe care o are, adăugând că nu crede că trebuie să ceară voie pentru a candida la primărie. 'Da, am purtat discuţia şi am anunţat ca voi candida, indiferent de decizia organizaţiei. Nu cred că trebuia să cer voie. Suntem maturi, unii chiar bărbaţi, iar purtarea unui dialog ajută la o comunicare mai bună. Chiar dacă părăseşti o încăpere, nu trebuie să trânteşti uşa. Cel mai bun să câştige! Aşa să ne ajute Dumnezeu!', a spus Constantinescu, adăugând că 'încă' este membru PSD.

Referitor la formaţiunea politică în numele căreia va candida la Primăria Constanţa, el a afirmat că a discutat cu reprezentanţii mai multor partide, dar deocamdată nu a luat o decizie în acest sens. 'Este prematur să transmit, deoarece nu am luat încă o decizie', a menţionat Horia Constantinescu, completând că mai întâi va face o analiză. Potrivit acestuia, pentru a nu fi acuzat că se 'foloseşte' de instituţia unde lucrează şi de banul public în acest demers, a solicitat ANPC să fie suspendat din funcţia de comisar-şef adjunct al Comisariatului Constanţa, până la organizarea campaniei electorale.

'În motivarea solicitării, vă învederez următoarele: am luat decizia de a candida pentru funcţia de primar al oraşului Constanţa; în sensul celor arătate mai sus, consider că pregătirea acestui demers nu se potriveşte cu statutul de funcţionar public şi mai ales cu cea de comisar şef adjunct; acesta este un interes personal legitim şi nu trebuie dovedit cu acte, în sensul celor care vizează sănătatea, viaţa de familie etc. Odată cu stabilirea datei începerii campaniei electorale, vă rog să luaţi act şi de cererea de suspendare pentru acest motiv', se arată în solicitarea transmisă de Horia Constantinescu preşedintelui ANPC.

Liderul Organizaţiei municipale Constanţa a PSD, Decebal Făgădău, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu ştie nimic despre intenţia lui Horia Constantinescu de a candida la Primăria Constanţa şi nici dacă acesta mai este social-democrat, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel