Data publicării:
Fostul ministru Zsolt Nagy, eliberat condiţionat din închisoare
Tribunalul Ilfov a decis definitiv, miercuri, ca fostul ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației Zsolt Nagy să fie eliberat condiționat din închisoare, după ce acesta a executat efectiv doi ani și nouă luni din pedeapsa de patru ani primită în dosarul privatizărilor strategice, relatează Agerpres.
"În baza art. 425 ind. 1 Cod procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestaţia declarată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 2062 din 04.09.2017 pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 17230/4/2017. Menţine sentinţa atacată.
Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului Nagy Zsolt de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1279/2015, mandat emis în baza sentinţei penale nr. 488/2015 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, dacă nu este reţinut, arestat preventiv sau deţinut în altă cauză.
În baza art. 100 alin. 1 din Noul Cod penal obligă pe condamnatul Nagy Zsolt ca, pe durata termenului de supraveghere (de la 04.10.2017 şi până la 26.01.2020), să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acest Serviciu; să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă", se arată în decizia tribunalului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News