Data publicării:

Fostul director de la Turceni: Contractul cu Şova a fost extrem de benefic pentru ambele părţi

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Ciurel susţine că ANAF nu a descoperit nicio neregula
Ciurel susţine că ANAF nu a descoperit nicio neregula

Fostul director de la complexele Rovinari- Turceni, Laurenţiu Ciurel, a precizat că a fost anchetat deja de ANAF în ceea ce priveşte contractul pe care l-a încheiat compania cu firma de avocatură "Şova şi asociaţii", dar nu a fost descoperită nicio neregulă.

„Am primit vreo 20 de întrebări pe o foaie de hârtie la care am răspuns. Mie mi s-a trimis un chestionar la care să răspund, din care 16 erau numai despre Şova. În luna februarie a fost un alt control al ANAF prin care se spune în legătură cu contractul Şova se spune că nu a existat niciun prejudiciu. Obiectul controlului a fost contractul Şova. În 2009, DNA a fost sesizat în legătură cu contractul Şova, de către puterea de atunci, de domnul Manţog, atunci am depus contractul la DNA. Domnul Manţog conducea cele trei mari unităţi, iar în presa locală se ştie unul din obiectele de bătaie a fost contractul Şova, dar repet, acel contract a fost extrem de benefic pentru ambele părţi. Nu există nicio legătură, ştiu de la colegii care au fost intervievaţi, miile de pagini care au fost citite de DNA au fost verificate pentru a se găsi o legătură între casa de avocatură a lui Ponta şi a lui Şova. Nu există nicio legătură”, a declarat Laurenţiu Ciurel, la Realitatea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel