Fostul deputat PDL, Alin Trășculescu, arestat preventiv pentru 29 de zile
Magistrații Tribunalului București au decis arestarea fostului deputat PDL, Alin Trășculescu, pentru 29 de zile. Fostul deputat este acuzat de DNA de trafic de influență, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare a banilor.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au judecat, joi, cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind arestarea fostului deputat Alin Trăşculescu, într-un dosar în care acesta este acuzat de trafic de influenţă. Iniţial, instanţa a anunţat luni că cererea se va judeca pe 4 decembrie, însă DNA a solicitat o dată mai apropiată, astfel încât termenul a fost preschimbat.
Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prezent la şedinţa de judecată a cerut instanţei arestarea preventivă a lui Alin Trăşculescu invocând faptul că anchetatorii DNA au fost şi ei contrafilaţi de persoane angajate de Trăşculescu, ceea ce denotă şi mai mult gravitatea faptelor comise de fostul demnitar.
"Autoturismele DNA au fost luate în primire şi urmărite mai bine de şase ore de către oamenii angajaţi de Trăşculescu. (...) Doi martori au recunoscut până la acest moment că au fost instruiţi să depună mărturie mincinoasă şi inclusiv să falsifice documente pe care doreau să le depună chiar în acel moment la dosarul pe care îl instrumentau", a mai arătat procurorul.
Fostul deputat Alin Trăşculescu este cercetat de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din trafic de influenţă. Ulterior, procurorii au extins cercetările în cazul lui Trăşculescu şi pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, noile acuzaţii fiindu-i aduse la cunoştinţă în 22 noiembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News