Data actualizării:
Data publicării:

Foști șefi ai Academiei de Poliție, trimiși în judecată pentru șantajarea Emiliei Șercan

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
DNA
DNA

Dosarul în care jurnalista Emilia Șercan a acuzat șefi ai Academiei de Poliție de șantaj a ajuns la final, în ceea ce privește anchetarea faptelor, iar DNA l-a trimis în judecată. 

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților Iacob Adrian (la data faptei chestor de poliție și rector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza") și Marcoci Petrică-Mihail (la data faptei comisar șef de poliție și prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza"), fiecare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la șantaj.

”Față de inculpatul Bărbulescu Gheorghe-Adrian (cel care a trimis, la solicitarea celor doi, mesaje către Emilia Șercan, n.r.), procurorii anticorupție au dispus disjungerii cauzei în vederea încheierii unui acord ca urmare a recunoașterii vinovăției”, mai arată procurorii, potrivit Mediafax. 

”La sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpații Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail, în calitate de rector, respectiv prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza", l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigație – persoană vătămată, mesaje de amenințare pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională”, informează DNA, potrivit unui comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel