Data actualizării:
Data publicării:

Fosta soție a lui Dumitru Buzatu, ieșire nervoasă: "I s-a înscenat totul. Ce mare avere are? Pe mine de ce m-au suspendat din partid?"

Autor: Dan Carp | Categorie: Politica
WhatsApp

Gabriela Crețu, fosta soție a lui Dumitru Buzatu, a fost suspendată din PSD. Aceasta este revoltată și spune că nu înțelege decizia partidului, în contextul în care au divorțat în 2015. 

Gabriela Crețu spune că lui Dumitru Buzatu i s-a înscenat totul. 

"Reacția noastră, a celor din PSD Vaslui... suntem toți în sedință. E clar: credem că președintelui nostru de organizație i s-a înscenat totul. Chiar dacă ar fi adevărat, nu înțeleg de ce am eu o responsabilitate în acest moment. Suntem despărțiți de mai bine de 20 de ani și divorțați legal din 2015. Am o relație colegială, lucrăm împreună. De ce să fiu eu suspendată din partidul la care am construit 33 de ani? Am condus campanii, am câștigat eu personal cinci dintre ele, eu fiind la al cincilea mandat. Eu nu știu nimic despre afacerile lui. Avea ferma la care lucra foarte mult, dar era administrată de altcineva, conform legii. Alte lucruri nu știu că nu-l întreb pe fostul meu soț ce face în fiecare zi. De ce mă întrebați pe mine despre averea lui? Faceți aceeași eroare ca PSD. Nu cred că are așa mare avere. Numărați metri pătrați. Dar de ce mă întrebați pe mine? 

Mie nu mi s-a explicat de ce am fost eu suspendată din PSD și voi contesta la comisia de integritate. Care e motivul pentru care eu aș avea o responsabilitate mai mare decât oricare din colegii mei din organizație. Pe toți ne doare. Suntem îngrijorați. Ce să spun? Nu pot să spun că suntem liniștiți, dar nu înțeleg de ce am fost eu suspendată din Partidul Social Democrat," a spus Gabriela Cretu la Antena 3.

Fosta soție a lui Dumitru Buzatu: "Nu mă mai întrebați, că închid telefonul"

 

Întrebată când a vorbit ultima oară cu el, fosta soție a lui Dumitru Buzatu spune că vorbeau frecvent, dar strict profesional.

"Ultima oară i-am trimis un mesaj că i-a convocat pe colegii mei parlamentari și pe mine nu. Chiar ieri. L-am întrebat de ce nu m-a convocat și pe mine la ședința mică. (...) Eu nu cred că fostul meu soț a făcut avere. El a fost în serviciu public. Are și o fermă la care lucrează. Într-o fermă de obicei sunt și terenuri agricole. Vă rog frumos să nu mă mai întrebați că o să închid telefonul. Motivul pentru care colegii mei m-au suspendat este campania de presă dusă împotriva mea. Nu cred că o merit. Nu sunt despărțită de el de ieri, de astăzi. M-am despărțit de el de dinainte de a fi membră a parlamentului. Are 68 de ani și o viață în urmă. Genul ăsta de judecat în presă cu averea... Dacă a făcut ceva instanța va decide, dacă n-a făcut, va fi foarte greu de reabilitat după tot ce zice presa. Eu ca membră de partid știu că a construit cu această organizație. Împreună am construit foarte mulți ani.  

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel