Data publicării:

Fosta şefă a ITM Timiş, condamnată în dosarul "Şpagă pentru PDL"

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
cornelia-corescu
cornelia-corescu

Cornelia Corescu, fosta șefă a ITM Timiș, trimisă în judecată pentru trafic de influenţă, în dosarul "Şpagă pentru PDL", a fost condamnată, miercuri, de Tribunalul Timiş, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare. În acelaşi dosar, fostul secretar executiv PDL, Vasile Medeşan, a primit doi ani de închisoare cu executare.

Cornelia Corescu a fost acuzată de DNA că a cerut suma de 10.000 de lei de la administratorul unei firme indicând ca banii să fie donaţi pentru organizaţia judeţeană a Partidului Democrat Liberal.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada iulie-august, Corescu, în calitate de inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, prin intermediul lui Vasile Medeşan, i-a pretins unui denunţător, administrator la o societate comercială, suma de 10.000 lei, indicându-i ca banii să fie achitaţi ca donaţie pentru organizaţia judeţeană de partid din care aceştia făceau parte (Partidul Democrat Liberal), se arată într-un comunicat de joi al DNA.

În schimb, Cornelia Corescu urma să intervină la funcţionari din subordinea sa, asupra cărora avea influenţă, pentru a-i determina să nu aplice firmei denunţătorului sancţiunile contravenţionale corespunzătoare referitoare la încălcarea legislaţiei muncii, pentru o serie de nereguli constatate.

Întrucât denunţătorul nu a achitat decât 1.000 lei din suma pretinsă, Cornelia Corescu a dispus ca o angajată din subordine să înlocuiască procesul-verbal iniţial cu un altul în care se consemnau împrejurări nereale ce ar fi atras sancţiuni mai aspre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel