Acesta este acuzat de delapidare, fals intelectual, instigare la fals şi uz de fals. Pedeapsa este una definitivă, potrivit portalului instanţei ieşene. Turbatu fusese condamnat iniţial de magistraţii vasluieni la cinci ani de închisoare şi plata unei amenzi penale de 200.000 lei.
El a fost acuzat că a iniţiat şi constituit un grup infracţional format din mai mulţi agenţi din cadrul instituţiei, având ca activitate infracţională întocmirea de documente financiar-contabile false, în vederea decontării contravalorii de carburant auto, încasată de către liderul grupului.
"Expertiza contabilă a scos la iveală că între consumul de combustibil înregistrat în foile de parcurs şi cel calculat conform kilometrajului înregistrat la bordul mijloacelor auto este o diferenţă de 53.802,32 litri. Pentru efectuarea calculului au fost stabilite preţurile medii ale carburantului practicate de furnizori în perioada supusă expertizei", au arătat, în rechizitoriu, procurorii vasluieni.
În 2011, DNA Iaşi a declinat cauza către Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru continuarea cercetărilor.
Prejudiciul cauzat Poliţiei Locale Vaslui este de peste 200.000 de lei. Pe bunurile lui Turbatu a fost deja instituit sechestru asiguratoriu.
Laurenţiu Turbatu a deţinut funcţia de şef al Poliţiei Locale Vaslui timp de 12 ani, după care a fost angajat în cadrul Consiliului Judeţean Vaslui.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video