Data actualizării:
Data publicării:

Fost procuror, despre dedesubturile relației PICCJ-DNA: Kovesi îl certa pe Nițu ca pe un școlar

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

O fostă procuroare-șef a PICCJ dezvăluie culisele relației dintre Parchet și DNA. Angela Nicolae povestește o situație penibilă în care a fost pus Tiberiu Nițu de Laura Codruța Kovesi, la care a fost martoră. 

Într-o scrisoare pentru Lumea Justiției, fostul procuror-șef în Parchetul General, Angela Nicolae dezvăluie că Laura Codruța Koveși, șefa DNA, lua întotdeauna deciziile finale, modelându-și adjuncții în stil autoritarist. Cât despre Tiberiu Nițu, procurorul general al României, dezvăluie că "într-o discuție amicală cu acesta după mai multe ore de mers cu avionul până la Singapore, mi-a mărturisit ceva foarte important. Că el își iubește în primul rând familia, mama, soția, copiii și în al doilea rând pe Kovesi pentru că l-a ajutat să devină prim-adjunct al procurorului general motiv pentru care îi este dator toată viața". 

Fost procuror-șef în Parchetul General, scrisoare lui Voiculescu: Sistemul băsist vă execută

Fosta procuroare Angela Nicolae povestește o situație penibilă: "Într-o pauză a întâlnirii amintite mai înainte (n.r. din Singapore), mi s-a comunicat de către un ofițer de protecție arab că procurorul general al statului Qatar Ali Ben Fetais Al Marris dorește să vorbească cu mine. M-am bucurat foarte mult pentru că pe procurorul general al statului Qatar îl cunoscusem cu mulți ani în urmă în Guatemala, fiind foarte apreciat la nivel internațional pentru pregătirea sa profesională, studiind dreptul la Paris și îl mai întâlnisem de câteva ori în România și în străinătate. M-am îndepărtat de locul în care se afla Tiberiu Nițu, care făcea conversatie cu un alt procuror general, și m-am îndreptat spre procurorul general al statului Qatar care m-a întâmpinat cu multă caldură. (...) Discutiile mele cu Al Marris nu au durat mult și m-am întors la locul unde se afla Tiberiu Nițu. În acel moment procurorul general al României vorbea la telefon cu Kovesi, iar discuția se auzea foarte bine pentru că eram foarte aproape de el. Kovesi l-a întrebat ce se întâmpla la Singapore, iar acesta printre altele i-a spus că eu am avut o scurta întâlnire cu procurorul general al statului Qatar. În acel moment, Kovesi a făcut o scenă de isterie așa cum obișnuia să facă când nu-i era ceva pe plac pentru că nu putea să se autocontroleze, arta managerială nefiinfu-i cunoscută ca multe altele. Tipa pur și simplu în telefon și îl certa pe Tiberiu Nițu că de ce m-a lăsat pe mine să vorbesc cu procurorul general al statului Qatar, deși acesta nu putea să mă oprească să vorbesc cu el, deoarece era o chestiune de protocol, iar inițiativa de a avea o discuție cu mine îi aparținea lui Al Marris, iar eu nu puteam să refuz această invitație. (...) Nițu a încercat să-i explice că s-a discutat foarte puțin despre probleme de organizare a Summitului Procurorilor Generali, care s-a desfășurat în România în anul 2009- la care Kovesi "a luat foc". Explicația era că ea voia să monitorizeze totul și mai ales ca Nițu Tiberiu să nu mă scape din ochi pentru că întotdeauna i-a fost frică să nu discut ceva cu ceilalți procurori generali, care i-ar fi șifonat imaginea. Această frică devenise o obsesie pentru ea și nu se mai putea controla". 

(...)

M-a impresionat faptul că l-a certat pe Tiberiu Nițu ca pe un școlar, deși se știau de atâta vreme și erau buni prieteni, dar totodată m-a impresionat si "supusenia lui", care la țipetele lui Kovesi nu a avut puterea să-i dea o replică pentru că îi datora instalarea lui in funcția de prim-adjunct al procurorului general". 

Vezi scrisoarea integrală pe luju.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel