Data publicării:

Fost preşedinte, în faţa tribunalului de la Haga. Este acuzat de crime de război

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Preşedintele demisionar al Kosovo Hashim Thaçi, inculpat pentru crime de război în conflictul împotriva forţelor sârbe, se prezintă pentru prima dată luni în faţa unui tribunal special la Haga, la câteva zile după ce a fost arestat. 

Fost lider politic al gherilei separatiste Armata de Eliberare a Kosovo (UCK), Thaçi a demisionat la 5 noiembrie în urma inculpării sale pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în timpul războiului de independenţă (1998-1999).

La scurt timp după anunţarea demisiei sale, Hashim Thaçi, în vârstă de 52 de ani, a fost transferat la centrul de detenţie al tribunalului special (KSC), care se află în Olanda, alături de alţi trei suspecţi.

Cei patru bărbaţi sunt suspectaţi de aproape 100 de crime, dispariţii forţate, persecuţii şi acte de tortură, care ar fi fost comise între martie 1998 şi septembrie 1999.

În centrul vieţii politice kosovare timp de două decenii,Thaçi şi-a declarat în mod constant nevinovăţia, acuzând justiţia internaţională că rescrie Istoria, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel