Data publicării:

Forumul Construcțiilor, sursă valoroasă de informații. Andrei Ciucă: Interesul pentru eveniment a fost în continuă creștere / video

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
 Andrei Ciucă, CEO & Founder eDevize și Organizator al Forumului Construcțiilor, a fost invitat la DC News, DC News TV și DC Business, unde a vorbit despre Forumul Construcțiilor.

Andrei Ciucă a explicat că Forumul Construcțiilor a fost lansat acum un an, fiind acum la a treia ediție. Motivul pentru organizarea acestui forum a fost de a facilita unirea domeniului construcțiilor și crearea unei comunități pentru schimbul de informații și know-how. 

„Forumul Construcțiilor a apărut acum un an de zile. Suntem la a III-a ediție, dar prima ediție a fost în 2023 și motivul pentru care noi am decis să organizăm Forumul Construcțiilor este pentru a facilita coagularea domeniului, pentru a facilita crearea unei comunități în jurul activităților de împărtășire de informații, de know-how și, general vorbind, de adunare și de scădere a distanței dintre jucătorii din piață pentru că, la modul general, noi am observat că evenimentele din domeniu erau foarte mult axate pe nișele din domeniul construcțiilor, instalații de diferite feluri, structuri, arhitectură și nu exista o pălărie sub care să fie adunați cu toții.

Noi am creat acest eveniment pentru a realiza această pălărie unificatoare și pentru a-i aduce laolaltă și, în afară de ce am spus, să fie un focus mai ales pe zona de digitalizare, de leadership, dar, și să avem invitați din domenii conexe construcțiilor, dar care au un impact important în domeniu.”, a spus Andrei Ciucă. 

 

Forumul Construcțiilor, sursă valoroasă de informații

Andrei Ciucă a subliniat că Forumul Construcțiilor reprezintă o sursă valoroasă de informații și actualizări despre ultimele noutăți și idei pentru rezolvarea diverselor provocări din domeniu. Acesta a mai menționat că interesul pentru eveniment a crescut constant.

„Forumul este ca un shot de informație, de actualizare cu tot ce se întâmplă și cu idei despre cum ai putea să procedezi pentru a rezolva diferite provocări pe care le ai. Interesul pentru eveniment a fost în continuă creștere. Dacă acum 3 ediții am avut 160 de participanți, la următoarea am avut 240, iar acum suntem la 300 de participanți.”, a spus Andrei Ciucă. 

 

Inteligență artificială 

Potrivit lui Andrei Ciucă, la Forumul Construcțiilor, s-a organizat un panel dedicat inteligenței artificiale, unde s-a discutat despre soluțiile existente pe piață pentru rezolvarea provocărilor din domeniu. 

„Toată lumea vorbește despre inteligența artificială. Am avut, în cadrul Forumului Construcțiilor, un panel dedicat zonei de inteligență artificială și, în cadrul panelului, intenția noastră a fost să arătăm ori diferite soluții, care există pe piață pentru a rezolva diferite provocări din domeniu, ori soluții dezvoltate de către jucători chiar din țară.

Inclusiv noi, la eDevize, am dezvoltat o soluție, în acest sens, care e înglobată în produsul nostru principal care are scopul de a-i ajuta pe utilizatorii soluției noastre să facă partea de evaluare-ofertare a lucrărilor cât mai rapid.", a spus Andrei Ciucă la DC News, DC News TV și DC Business. 

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel