Formula 1. Modificări pentru bolizi
Echipele din ”Marele Circ” vor avea voie să încarce mai mult combustibil în mașini, ceea ce le va permite să își folosească motoarele la maximum.
Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) a anunțat câteva modificări pentru sezonul viitor al Formulei 1, precum şi propunerile sale de motorizare a monoposturilor începând cu anul 2021. Deciziile au fost luate la o reuniune a Grupului strategic şi al Comisiei pentru Formula 1, în prezenţa lui Jean Todt, preşedintele FIA, şi a lui Chase Carey, proprietarul F1. Printre modificările anunţate pentru anul 2019 se numără o creştere a limitei de combustibil la bord, de la 105 kg la 110 kg, "pentru a folosi motorul la putere maximă în orice moment", se arată într-un comunicat al FIA, preluat de Agerpres. Echipele sunt în prezent reticente în a folosi motoarele la maxim, deoarece pot folosi doar trei pe sezon, sub ameninţarea unor sancţiuni.
[citeste si]
Nu va mai conta greutatea piloților
Altă modificare importantă privește greutatea piloților. Aceasta va fi disociată de cea a maşinilor, pentru a nu penaliza pe nedrept pe cei mai grei dintre ei, lucru pe care Comisia F1 îl aprobase din ianuarie. De asemenea, utilizarea mănuşilor biometrice, folosită deja în acest an pentru a măsura semnele lor vitale, va deveni obligatorie.
Sunt discuții și cu privire la aerodinamica bolizilor din ”Marele Circ”, scopul fiind de a facilita depăşirea, care a devenit prea rară în ultimele sezoane, și de a crește spectaculozitatea curselor de F1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News