Data publicării:

Formula 1 - Echipa Toro Rosso, schimbare MAJORĂ în sezonul următor

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp
Formula 1 - Echipa Toro Rosso, schimbare MAJORĂ în sezonul următor. foto: @tororosso - FB
Formula 1 - Echipa Toro Rosso, schimbare MAJORĂ în sezonul următor. foto: @tororosso - FB

Formula 1 vine cu o schimbare majoră pentru echipa Toro Rosso, din sezonul 2020.

Echipa de Formula 1 Toro Rosso doreşte să-şi schimbe numele la sfârşitul acestui sezon şi să concureze în viitor ca Alpha Tauri, numele unei case de modă deţinută de Red Bull, relatează Reuters. Site-ul speedweek.com l-a citat pe consultantul Red Bull, Helmut Marko, care susţine că Federaţia internaţională de automobilism şi Liberty Media, deţinătoarea drepturilor comerciale ale Formulei 1, au aprobat schimbarea numelui echipei Toro Rosso.

Marko a adăugat că echipele trebuie să accepte modificarea dar nu se aşteaptă să apară dificultăţi în acest proces. Orice schimbare privind numele unei echipe trebuie aprobată de Comisia Formulei 1 şi de Consiliul World Motor Sport. Consiliul World Motor Sport se reuneşte vineri la Koln, iar Comisia Formulei 1 ar putea trimite înainte de reuniune votul său prin email.

Scuderia Toro Rosso, traducerea în italiană a Red Bull Team, a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2005, când s-a schimbat patronatul la Minardi. Toro Rosso a câştigat Marele Premiu al Italiei de la Monza în 2008, cu ajutorul pilotului german Sebastian Vettel, pe când era motorizată de Ferrari. În acest sezon, Toro Rosso beneficiază de motoare Honda.

În Formula 1 schimbările de nume nu sunt rare: Race Point este succesoarea lui Force India, care s-a numit anterior Spyker, Midland şi Jordan, în timp ce Alfa Romeo a luat locul lui Sauber. Campioana mondială Mercedes s-a numit înaintea Brawn, Honda, BAR şi Tyrrell.

Actuala echipă Red Bull a început ca Stewart şi a devenit apoi Jaguar, până în 2005. Nu este prima oară când o echipă poartă numele unei case de modă. Benetton, care a înlocuit Toleman, a câştigat două titluri mondiale cu Michael Schumacher în 1994 şi 1995, înainte de a pleca la Ferrari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel