foodpanda: Jumătate din comenzile online de mâncare sunt făcute de pe telefon
Românii sunt din ce în ce mai deschiși la beneficiile smartphone-ului și îl folosesc cu orice ocazie, inclusiv pentru a comanda mâncare. Potrivit reprezentanților foodpanda, cea mai mare platforma pentru comenzi de mâncare din Romania, peste 45% din comenzile foodpanda făcute de români vin din aplicația de mobile a platformei, disponibilă gratuit în Appstore si Google Play .
Românii sunt din ce în ce mai deschiși la beneficiile smartphone-ului și îl folosesc cu orice ocazie, inclusiv pentru a comanda mâncare. Potrivit reprezentanților foodpanda, cea mai mare platforma pentru comenzi de mâncare din Romania, peste 45% din comenzile foodpanda făcute de români vin din aplicația de mobile a platformei, disponibilă gratuit în Appstore si Google Play.
În prezent, peste 45% din comenzile zilnice foodpanda sunt realizate de pe aplicație, față de 15% în septembrie – octombrie 2013, primele luni de activitate foodpanda în România. Restul de 55% sunt comenzi realizate de pe PC-uri și laptopuri, potrivit reprezentanților companiei.
„Rata de utilizare a aplicației de mobile foodpanda crește susținut în fiecare zi. Ne așteptăm ca până la finalul lui 2014, circa 65% din comenzi să fie generate din aplicație. Obiectivul nostru este să creștem cât mai mult zona de mobile. Este cea mai simplă metodă de a-ți comanda mâncarea preferată și o poți face de oriunde”, declară Dan Macarie, Country Manager foodpanda România.
În urma parteneriatului încheiat la nivel global între platforma foodpanda și producătorul de telefoane Nokia, aplicația globală pentru comenzi de mâncare foodpanda și brandul afiliat hellofood vor fi în curând disponibile și pe dispozitivele din gama Nokia Asha, Lumia și X.
Foodpanda România desfășoară în prezent, cu o investiție de 30.000 euro, o campanie amplă de indoor advertising la principalele stații de metrou din București, care încurajează utilizarea telefonului pentru a comanda mancare în drum spre casă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News