“Includerea FSE+ într-un cluster separat de politica de coeziune ar putea să afecteze abordarea holistică (integrată) în ceea ce privește coeziunea în toate dimensiunile sale (economică și socială). Cum consideră Comisia că va putea FSE+ să sprijine într-o manieră corespunzătoare obiectivul de atingere a coeziunii sociale, dacă FSE+ este separat de politica de coeziune?”, a scris Maria Grapini CE.
Comisia a asigurat-o pe umanistă că FSE+ rămâne parte a politicii de coeziune iar integrarea sa într-un grup specific este menită să asigure vizibilitate priorității politice vizând investițiile în oameni, cu precizarea că FSE+ va continua să contribuie la asigurarea coeziunii, în special a coeziunii sociale, așa cum se prevede în Tratat. CE scrie negru pe alb că fondul va fi principalul instrument care va sprijini punerea în aplicare a pilonului european al drepturilor sociale.
“Acest lucru este garantat, deoarece, în conformitate cu propunerile Comisiei, punerea sa în aplicare ar urma să se bazeze pe un regulament unic de stabilire a unor norme comune pentru Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și pe norme financiare pentru aceste fonduri și pentru alte 3 fonduri”, se arată în răspunsul transmis Mariei Grapini.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva