Data publicării:

Fondurile europene, regula care te scoate din joc. Gheorghe Voicu: Greu de obţinut

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Euro
Euro

Gheorghe Voicu, primarul comunei Bârla (Argeș), atrage atenţia asupra faptului că anumite localităţi sunt dezavantajate atunci când vine vorba de accesarea fondurilor europene. 

Gheorghe Voicu, primarul comunei Bârla (Argeș), a vorbit, la interviurile DC News, despre dezavantajele pe care le au comunităţile mai mici sau mai izolate în faţa celorlalte, atunci când vine vorba de accesarea fondurilor europene. Toată lumea spune la televizor că nu se cheltuie banii europeni, dar puţini vorbesc despre faptul că există anumite punctaje pe care trebuie să le faci pentru a accesa banii, punctaje care sunt foarte greu de obţinut, afirmă primarul Gheorghe Voicu. 

"Ca edil, îţi pui foarte multe speranţe în fondurile europene. Vezi la televizor cum se spune că nu s-au absorbit, dar ştim foarte bine că, pentru a putea accesa fondurile europene, îţi trebuie un anumit punctaj care e greu de obţinut de anumite localităţi. Vă dau un exemplu legat de localitatea pe care o reprezint: am depus un proiect pe Măsura 7.2, pentru asfaltarea a 5 kilometri de drum.

Am avut 52 de puncte, dar nu au fost suficiente pentru a obţine finanţarea. Intru în competiţie cu alte localităţi care au drumuri naţionale, drumuri europene, lucruri care aduc punctaj suplimentar. Iar eu, din start, am avut de pierdut. […] Asfaltarea drumurilor este un lucru foarte important.

Vorbim de drumuri pietruite, iar marea lor problemă este cea că acolo se produce foarte mult praf. Iar cel care stă la asfalt şi nu cunoaşte o asemenea problemă, atunci când o să stea pe un drum pietruit o să-şi dea seama că nu poate să-şi usuce rufele afară, că nu poate sta la masă în curte şi aşa mai departe. Sunt probleme mai grave decât disconfortul creat şoferilor", a declarat primarul comunei Bârla, Gheorghe Voicu. 

Urmăreşte declaraţia primarului Gheorghe Voicu aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel