Fonduri nerambursabile pentru apicultorii români
Crescăctorii români de albine pot obține fonduri nerambursabile prin două linii de finanțare din Programul Național de Dezvoltare Rurală, informează joi Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), printr-un comunicat de presă.
AFIR spune că a încheiat peste 2.100 de contracte de finanțare care au ca obiect investiții apicole. Valoarea totală a contractelor de finanțare este de 47,86 milioane de euro. Până în prezent, AFIR a efectuat plăți de 35,5 milioane de euro beneficiarilor proiectelor din apicultură.
Astfel, cele mai multe investiții apicole au fost finanțate prin intermediul submăsurii 6.3 (Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici), pentru care AFIR a semnat 1.502 decizii de finanțare în valoare de 22,5 milioane de euro. De asemenea, prin submăsura 6.1 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri), AFIR a încheiat 600 de contracte de finanțare cu o valoare de peste 24 de milioane de euro. Restul proiectelor au fost contractate prin intermediul submăsurilor 4.1 (Investiții în exploatații agricole) și 4.2 (Sprijin pentru investiții în prelucrarea, comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole) cu o valoare cumulată de aproximativ 1,3 milioane de euro.
Separat, există un Program tematic pentru acest sector, Programul Național Apicol.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News