Data publicării:

Fonduri europene pentru reconstrucție, în caz de dezastru natural. Corina Crețu: mecansim special

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Statele membre afectate de dezastre naturale vor putea activa un mecanism de finanţare special al Uniunii Europene (UE), iar operaţiunile de reconstrucţie vor beneficia de o rata de co-finanţare excepţională de 95% în cadrul programelor de coeziune, în locul celei obişnuite pentru astfel de programe, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene. 

Acest mecanism poate fi activat începând cu data de 27 iulie. 

"Acest sprijin excepţional din partea UE este un semnal concret, tangibil, al solidarităţii europene, reprezentând modul în care Europa oferă ajutor statelor membre în momentele dificile. Mecanismul poate fi activat oriunde în UE, din primul moment, în completarea asistenţei oferite prin Fondul de solidaritate al UE", a declarat Corina Creţu, comisarul pentru Politică Regională, citată în comunicat. 

Comisia a propus acest amendament al regulamentului privind politica de coeziune în urma cutremurelor ce au afectat patru regiuni din centrul Italiei, în 2016. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat atunci că UE va fi alături de Italia şi cetăţenii săi şi că va ajuta la reconstrucţia integrală a zonelor afectate, incluzând aici şi Bazilica San Benedetto din Norcia. 

"Însă, orice stat membru care se află într-o situaţie similară va putea activa această formă de sprijin UE. Fără a schimba volumul alocărilor naţionale prin Fondul european de dezvoltare regională, orice regiune afectată de dezastre naturale care dispune de o rată de co-finanţare de 50% în programele politicii de coeziune, cum este cazul marii majorităţii regiunilor din Franţa şi Germania, va putea obţine o finanţare aproape dublă pentru lucrările de reconstrucţie. Programele care presupun o rată de co-finanţare de 85%, cum ar fi cele pentru regiunea Madeira din Portugalia, ar putea primi în mod excepţional o suplimentare de fonduri care ar permite economisirea resurselor publice în momentele dificile", se mai arată în comunicat. 

Statele membre afectate de dezastre, precum cutremure, inundaţii, secete severe sau incendii de pădure, vor putea activa acest sprijn excepţional începând cu prima zi în care sunt afectate, precum şi pentru dezastrele care au avut loc de la începutul perioadei de programare (1 ianuarie 2014) şi până în prezent, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel