Data actualizării:
Data publicării:

Fondul Suveran de Investiţii. PNL sesizează CCR

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp
CCR
CCR

Deputaţii PNL au sesizat la CCR legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii.

Alegeri prezidentiale 2024

Deputaţii PNL au sesizat, vineri, la Curtea Constituţională a României (CCR) legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii. Liberalii consideră că legea este neconformă cu o serie de prevederi din Constituţie.

"PNL atrage atenția că, prin alte încălcări ale Legii Fundamentale, actul normativ nu respectă principiul bicameralismului (întemeiat pe art. 61 și 75 din Constituție) pentru că între Senat și Camera Deputaților proiectul de lege a fost modificat substanțial (au fost introduse în lege noi companii în raport cu varianta Senatului) și nu respectă articolele 1, 135, 147 din Constituție. În acest sens, transferul unor bunuri aflate în proprietatea privată a statului către o societate pe acțiuni, printr-un act de reglementare primară reprezintă o încălcare a principiului separației puterilor în stat și o încălcare a deciziilor Curții Constituționale.

Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, s-a reținut că trecerea cu titlu gratuit a unor acțiuni ale unei societăți din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a unei unități administrativ-teritoriale „reprezintă mai degrabă un act de dispoziție cu privire la capitalul social al societății" și astfel de acte „nu țin de competența de legiferare a Parlamentului, ci de cea de administrare a bunurilor proprietate publică/privată a statului, care aparține, în mod exclusiv, Guvernului." se arată într-un comunicat de presă al PNL primit la redacţie.

Sesizarea este semnată de 66 de deputaţi.

Vezi şi: Iohannis, suspendare. Zegrean: Nu este posibil așa ceva

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel