Data publicării:

Fondul Suveran de Investiții. Marilen Pîrtea: Economia națională subordonată intereselor

Autor: Marilen Pîrtea | Categorie: Politica
WhatsApp

Deputatul PNL Marilen Pîrtea spune că prin Legea Fondului Suveran de Dezvoltare, PSD pregătește subordonarea valorilor economiei naționale intereselor politice ale puterii. 

Insistența PSD-ALDE de a centraliza cele mai importante resurse din societățile de stat este în continuare o demonstrație a tendințelor autoritariste și antieconomice ale puterii.

Fondul Suveran pentru Dezvoltare și Investiții (FSDI) arată viziunea centralistă și politizată prin care PSD planifică o intervenția economică brutală, prin intermediul celor mai profitabile și importante companii de stat.

Conform legii de înființare a FSDI, acesta va fi format din 33 de companii de stat, cu un aport în numerar de 9 miliarde lei. 33 de companii de stat, cele mai importante din România, vor intra total sub control politic. Primii membri ai Consiliului de Supraveghere vor fi numiți printr-un simplu ordin al ministrului Finanțelor. Consiliul de Supraveghere va numi la rândul său Directoratul, potrivit amendamentului votat marți în comisia economică din Camera Deputaților.

Companii pe pierdere, adăugate la FSDI 

Comisia economică din Camera Deputaților a mai votat să fie adăugate pe lista companiilor ce vor forma fondul și unele companii care au pierderi, lucru total neacceptat de Eurostat. Aceste companii cu pierderi ar putea afecta eficiența Fondului. În forma adoptată de Senat erau 23 de companii rentabile. Deputații au mai adăugat zece, printre care CFR, Poșta Română, Complexul Energetic Oltenia, Uzina Termoelectrică Midia, Telecomunicații CFR SA.

Este cu adevărat periculos pentru stabilitatea patrimoniilor publice din aceste societăți faptul că în lista patrimoniilor cuprinse în acest colos etatist se află și unele societăți ce pot fi privatizate după bunul plac al FSDI: Hidroelectrica, pachetul de acțiuni de la OMV Petrom, Antibiotice Iași, Oil Terminal, Nuclearelectrica, CE Oltenia, CFR SA, Poșta Română. Dispare chiar și filtrul de control al FSDI, pentru că a fost eliminat rolul comitetului consultativ, cenzor al Fondului.

Legea FSDI consfințește Marele jaf din buzunarul românilor, de 9 miliarde de lei, prețul plătit de liderii PSD pentru „letalul program de guvernare". Fondul Suveran pentru Dezvoltare și Investiții pregătește subordonarea valorilor economiei naționale intereselor politice ale puterii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel