Fondul Monetar Internațional avertizează în privința unui Brexit dezordonat
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei mondiale în acest an şi a avertizat că expansiunea ar putea încetini şi mai mult din cauza tensiunilor comerciale şi a unei ieşiri potenţial dezordonate a Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmit AP şi Reuters.
Economia mondială va creşte probabil cu 3,3% în acest an, cea mai lentă expansiune din 2016, faţă de un avans de 3,5% previzionat în ianuarie. Pentru 2020, rata de creştere rămâne nemodificată la 3,6%, se arată în cel mai nou raport "World Economic Outlook", publicat marţi de FMI. Este a treia înrăutăţire a prognozei din octombrie 2018 publicată de instituţia financiară internaţională.
Instituţia financiară internaţională se aşteaptă la o încetinire semnificativă în Europa, iar unele economii emergente nu vor mai putea accelera din nou în semestrul doi din 2019. Marile economii, inclusiv China şi Germania, ar putea avea nevoie de măsuri pe termen scurt pentru a stimula creşterea economică.
"Posibilitatea unor noi revizuiri în scădere este ridicată, iar riscurile continuă să afecteze evoluţia economiei", se arată în raport. Mai mult de două treimi din aşteptata încetinire prefigurată în 2019 este determinată de problemele cu care se confruntă statele bogate.
"În acest context, evitarea politicilor greşite care ar putea afecta activitatea economică ar trebui să fie principala prioritate", apreciază FMI.
Creșterea economiei europene a încetinit
Un potenţial pas greşit este legat de indecizia Marii Britanii privind modul în care va ieşi din Uniunea Europeană. Noile prognoze ale FMI se bazează pe un Brexit ordonat, dar instituţia apreciază că un proces haotic ar putea tăia mai mult de 0,2 puncte procentuale din avansul economiei mondiale în 2019.
Creşterea economiei europene a încetinit deja semnificativ şi reprezintă unul dintre motivele revizuirii în scădere a prognozei privind evoluţia PIB-ului global, se arată în raport.
Economia Germaniei este afectată de cererea externă mai slabă pentru exporturile sale, de atenuarea cheltuielilor de consum şi de noile standarde privind emisiile care au dus la scăderea vânzărilor auto.
Germania ar trebui să adopte rapid măsuri de stimulare fiscală, apreciază FMI, care cere şi Băncii Centrale Europene să continue stimularea economiei regionale.
Tensiunile dintre SUA şi China, un risc pentru economia mondială
Economia SUA, deşi a avut o evoluţie mai bună decât a altor naţiuni bogate, va înregistra anul acesta o creştere de doar 2,3%, faţă de un avans de 2,9% în 2018, se arată în raport.
FMI susţine decizia Rezervei Federale a SUA (Fed) de a opri deocamdată majorarea ratelor dobânzilor, care sprijină SUA şi economiile globale anul acesta, prin atenuarea condiţiilor financiare. Pentru 2019, FMI a revizuit în creştere uşoară estimările privind PIB-ul SUA, la 1,9%.
Economia chineză ar urma să crească anul acesta cu 6,3%, parţial deoarece FMI se aşteaptă să nu se materializeze o escaladare a războiului comercial dintre SUA şi China. Totuşi, instituţia avertizează că tensiunile dintre SUA şi China şi alţi parteneri comerciali importanţi rămân un risc pentru economia mondială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News