Data publicării:
Folosești un telefon Android? Ai putea fi "atacat". Vodafone avertizează: Șterge acest SMS!
Operatorul de telefonie Vodafone își atenționează clienții cu privire la riscul unui atac malware ce vizează utilizatorii Android.
"Dacă primești un SMS nesolicitat, nu accesa link-ul și șterge SMS-ul din telefon. În cazul în care ai accesat link-ul din SMS, te sfătuim să verifici pagina https://www.vodafone.ro/frauda pentru a afla ce trebuie să faci mai departe", își avertizează Vodafone clienții, scrie incomod-media.ro.
Odată descărcat, malware-ul din cadrul aplicației stabilește drepturi de administrator pe telefonul victimei și execută cel puțin una dintre acțiunile de mai jos:
- Folosește fișierul „Contacte” al telefonului infectat pentru a răspândi în continuare malware-ul prin trimiterea de mesaje personalizate către fiecare persoană de contact, adică folosirea numelui lor în corpul SMS-ului pentru a crește credibilitatea;
- Direcționează victima către site-uri de phishing externe (permițând fraudatorilor să fure informații de autentificare / parolă și alte date personale sensibile);
- Interceptează mesajele SMS primite pe telefon, pentru a prelua parolele unice trimise de terți, de ex. bănci. OTP-urile sunt utilizate ulterior pentru a fura fonduri sau informații de la victime, de ex. prin conectarea la conturile lor bancare și inițierea transferurilor;
- Se răspândește prin trimiterea unor volume mari de SMS-uri (care conțin link-uri infectate) către destinatii nationale sau internationale cu costuri ridicate, precum si MMS-uri către numerele cu tarif premium;
- Folosește spyware pentru a culege date sensibile deținute, trimise sau primite pe telefon si poate efectua diverse transferuri bancare.
- Activarea unui serviciu antivirus și scanarea telefonului te pot ajuta să identifici dacă dispozitivul tău a fost infectat. De asemenea, un astfel de serviciu te poate ajuta să ștergi programe malware.
- Pentru situația în care ai o certitudine că dispozitivul tău Android a fost infectat și serviciul antivirus nu îl poate șterge, o modalitate sigură de a-l elimina este de a efectua o resetare la setările din fabrică. Nu este indicat să faceti back-up pentru dispozitiv înainte de resetare, pentru a evita reîncărcarea malware-ului prin backup.
Important de stiut: Toate datele din SIM și din cardul de memorie vor fi păstrate, în timp ce datele din memoria internă a telefonului vor fi șterse. Te rugăm să apelezi serviciul nostru de Relaţii cu Clienţii (*222, apelabil din reţeaua Vodafone, sau 0372022222, apelabil din alte reţele) cât mai urgent în cazul în care ai fost victima unei astfel de înșelătorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News