Data publicării:

Focuri de armă și urmărire cu mai multe mașini pe străzile din București

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine de fsHH de la Pixabay
Imagine de fsHH de la Pixabay

Mai multe focuri de armă au fost trase în timpul unei urmăriri care a avut loc pe străzile din București.  

Mai multe focuri de armă au fost trase în timpul unei urmăriri care a avut loc pe străzile din București. Un șofer a refuzat să oprească la semnalele agenților de circulație, iar pentru oprirea acestuia au fost mobilizate mai multe autospeciale.

Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în București. Un echipaj al Poliției a încercat să oprească o mașină, dar șoferul a continuat deplasarea în viteză.

Mai multe autospeciale au fost chemate să intervină, iar polițiștii au tras cu pistolul, atât focuri de avertisment în plan vertical, dar și asupra autoturismului urmărit. Mașina a fost urmărită pe mai multe străzi și la un moment dat a lovit ușor un taxi ce se afla în trecere.

Urmărirea s-a încheiat pe un teren viran, unde mașina a fost blocată de autospecialele Poliției.

Fugarul a fost imobilizat și în urma verificărilor s-a constatat că nu posedă permis de conducere.

Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, fiind condus la INML pentru prelevarea de probe biologice.

Cercetările sunt continuate de polițiști. Nicio persoană nu a fost rănită în timpul incidentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel