Focul lui Sumedru, o tradiție veche de mii de ani, a fost prezentată în exclusivitate pentru DCNews de poetul Liviu Mățăoanu.

Focul lui Sumedru, tradiția veche de mii de ani din Muntenia, cu precădere din zona Muscelului, a fost prezentat în exclusivitate pentru DCNews de poetul câmpulungean, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Liviu Mățăoanu:

„Tradiția Focului lui Sumedru este cea mai veche tradiție din zona Muscel, istoricii și etnografii consideră că este cea mai veche sărbătoare pe care o au românii, dintre cele care au supraviețuit. Cred și eu acest lucru. Pentru noi era ca un dat, când venea toamna, toată lumea se pregătea pentru Focul lui Sumedru. A fost cea mai iubită sărbătoare, alături de cea a Paștelui și cea a Crăciunului, poate mai iubită decât cea de Revelion, mai ales pentru copii.

Muscelenii sunt foarte tradiționaliști și și-au păstrat sărbătorile neatinse.

Mentalul care se dezvoltă într-o zonă de munte este un mental extrem de puternic, extrem de bine conturat. Mentalul muscelenilor a fost acela de a-și păstra toate bunurile pe care le aveau, atât cele palpabile, cât și cele spirituale. Pornind de la tradiția vestimentației, până la sărbătorile lor. Chiar și limbajul a trecut aproape neatins. Încă mai avem niște cuvinte pe care le folosim de foarte mult timp. De pildă, bunica mea nu folosea niciodată cuvântul cartofi, mereu spunea pecioici.

Nu sunt de acord cu afirmația unor etnografi, care spun că are o vechime de 2000 de ani, eu cred că are o vechime mult mai mare, de 2000 de ani vorbim despre creștinism și, în felul acesta, dacă vedem tradiția Focului lui Sumedru ca o tradiție precreștină îmbinată cu una creștină, da, ea este îmbinată din momentul în care a apărut tradiția cea mai nouă, de acum de 2000 de ani. Dacă ne gândim la tradiția în sine și o evaluăm în structura sa obișnuită, în foc, care adună în jurul său o comunitate, pentru a suda comunitatea respectivă, ne dăm seama că este mult mai veche și excedează creștinismul. Avem foarte multe dovezi, nu avem o teologie laică, în schimb avem istorici, care analizează științific aceste dovezi ale existenței civilizațiilor antice. Este demonstrat faptul că toate religiile stăpânitorilor s-au suprapus pe religiile celor cuceriți. În felul acesta, le-a asimilat panteismul și l-au adus la nivelul celui care a cucerit zona. Creștinismul nu este o cucerire militară, practic, din 313, din vremea lui Constantin cel Mare, a devenit o religie universală, care se întindea până la noi.

Creștinismul, devenind o religie universală, a început să se manifeste public. Pentru a șterge tradițiile vechi din mințile celor cuceriți, a suprapus sărbătorile creștine pe calendarul sărbătorilor precreștine, pe care le practica, de exemplu, populația din zona noastră, daco-romană, încă în amestec în secolul al IV-lea. Încă mai existau daci liberi, de exemplu, în nordul Moldovei sau Transilvaniei, care erau ne-romanizați. Anul 300 înseamnă doar câteva generații după cucerire, încă existau, în mintea nepoților, amintirea bunicilor sau străbunicilor. Ulterior, tradițiile vechi s-au pierdut și au rămas doar cele creștine. Așa s-a întâmplat, de exemplu, cu tradiția primăverii, pe care numai în zona noastră o numim Armindeni, probabil așa s-a numit și atunci. Așa a apărut și anul agrar, care începe de Sfântul Gheorghe, sau Sângiorz și se termină toamna cu Sfântul Dumitru sau Sumedru.

Tradiția laică a preluat 100% tradiția bisericească. Anul laic începea la 1 septembrie și se termina la 31 august. Mulți nu înțelegeau de ce un document era catalogat într-un an și altul în alt an, deși era diferență de doar câteva zile între ele“, a precizat Liviu Mățăoanu.

Cum se organiza Focul lui Sumedru?

„Am niște amintiri extraordinar de frumoase. Era o sărbătoare foarte așteptată de copii. Ea era pusă în practică de cei mai tineri băieți din comunitate. În zona unde am copilărit eu erau vreo 4-5 focuri la câteva sute de metri unul de altul. Era cea mai frumoasă sărbătoare populară. Ne strângeam câțiva băieți mai mari, adolescenți, poate chiar căsătoriți de curând și cu o liotă de copii după noi, mergeam în Parcul Ștefănescu din Câmpulung și căutam un pom zdravăn, gros, nu neapărat brad, deși în scrierile etnografilor apare bradul. Mijlocul nu îl puneam din brad, ci dintr-un soi mai tare. Îl curățam, se făcea ca un drug înalt și îl băgam în pământ. Tot în pregătirea evenimentului, fiecare venea cu două sau patru crengi mari de brad, tăiate de la baza bradului, până la crenguțe mai mici aduse de copii. Fiecare copil aduce cât putea să care. Făceam niște grămezi mai de cetină pe care, ulterior, le puneam cu partea concavă în interior, ca niște foi de ceapă. Semăna cu un ou uriaș. Multe rezerve de cetină rămâneau de o parte.

Așteptam să se întunece, dar, înainte de a pune cetina, pe acest drug, asta e o schimbare a societății care ține de momentul acela al copilăriei noastre, băgam și niște cauciucuri mari, de la camioane sau autobuze. Cauciucurile mai mici le luam și le puneam pe marginile focului și apoi, peste ele se punea cetina. Acestea sunt niște elemente noi care nu existau în trecut.

Imediat ce se înnopta și se strângeau, de la bunici, părinți și nepoți, se dădea drumul la foc și 3-4 tineri se ocupau de întreținerea lui. Ei spuneau Dați-vă mai în spate, când aruncau cu motorină sau cu spray-urile. Tot anul strângeam spray-uri ca să le aruncăm în foc și, de asemenea, castane uscate. Ăstea constituiau combustia. Cauciucul se punea doar ca să țină focul toată noaptea În această etapă, în care copiii erau prezenți la eveniment, se împărțeau fructele toamnei, mere, pere, prune, dar și nuci și alune. Nu se dădeau doar acestea tradiționale, se dădeau și bomboane, dulciuri și covrigi, care erau nelipsiți. 

La prima fază ardeau primele rânduri de cetină, apoi, cei mici se retrăgeau cu bunicii. Rămâneau adolescenții și tineri, cu bărbați și femei până la aproximativ 50 de ani. Adulții aduceau băuturi, făcute în anul respectiv, pe care le împărțeau între ei. Țin minte cum veneau cu carafele, sticlele și își dădeau unii altora. Se auzeau tot felul de lucruri frumoase. Râdeau unii de alții când unuia îi ieșea țuica mai acră sau foarte dulce. Își împărtășeau regulile între ei, se dădeau detalii fine privind calitatea, soiul, se răspândeau modalitățile cele mai bune de extragere a licorilor“, își amintește poetul.

Sărbătoarea continua până dimineața

„După ce copiii plecau acasă cu bunicii și părinții, se mai punea un rând de cetină, după care ardea și rămânea jarul acela, înalt de aproximativ un metru. Nopțile erau friguroase, dar jarul dogorea puternic. Undeva pe la miezul nopții, chiar avea loc acel eveniment pe care îl descriu etnografii, când tinerii strigau Hai la Focul lui Sumedru, iar tinerii săreau peste foc. Chestia asta se făcea după ce plecau cei mici. Rămânea partea din comunitate cea mai viabilă, bărbații cei mai puternici și tinerii care aspirau la statutul de bărbăție. Aceștia săreau peste foc. Era un ritual de trecere, de inițiere. De asta și spun că această sărbătoare este mult mai veche de 2000 de ani și ține de religiile care au supraviețuit și despre care noi știm din Grecia antică, cu cel puțin cinci secole înainte de Hristos. Mai ales că o parte din acele tradiții își aveau originea în lumea tracică de lângă Dunăre, mai ales un zeu al focului. Legăturile sunt mult mai profunde. Era o sărbătoare foarte iubită“, a punctat Liviu Mățăoanu.

Tradiția focului, în pericol

„Anul trecut am avut o tristețe foarte mare, nu am vrut să particip la eveniment. Această sărbătoare, anul trecut a fost pe punctul de a fi asasinată de autorități, indirect, fără să își dea seama. Am aflat cu tristețe, citind un document oficial, că instituțiile de pompieri din Câmpulung au cerut autorizație de funcționare pentru cei care fac Focul lui Sumedru. Asta este cea mai mare greșeală pe care o pot face autoritățile, care își creează o mână criminală când cer așa ceva. Nimeni, niciodată, nu a cerut, de mii de ani, autorizație de funcționare.

În momentul în care cineva cere autorizație, reacția oamenilor care ar putea să ducă tradiția focului mai departe, este să nu-l mai facă. În acel moment, sărbătoarea moare. Mai este și componenta cealaltă, propulsată de Norris Măgeanu pe dealul Mățău, care este absolut excepțională și binevenită, dar nu trebuie făcut așa. La Rucăr, Bran, există festivaluri unde oamenii sunt chemați din toată țara. Noi ce să facem? Să stăm cu pompierii în spate? Soluția este cât se poate de simplă, pentru autoritățile câmpulungene. Ar trebui făcută o întâlnire a primarilor din zonă, este o problemă foarte mare. Nu trebuie să declare nimeni că face un foc. Pompierii pot sta în alertă, fără a solicita autorizație. Dacă se întâmplă ceva, avem telefoane mobile, în câteva minute pot ajunge și stinge incendiul. Eu nu îmi amintesc, în toată existența mea, de incendii în orașul Câmpulung, în seara Focului lui Sumedru. Oamenii sunt foarte atenți și foarte responsabili. Locul în care se face focul, este, prin tradiție, cunoscut, se fac în intersecțiile mari focurile.

Indiferent cum s-ar pune la punct autoritățile pompierilor cu administrațiile locale, această sărbătoare trebuie ajutată și sprijinită, nu asasinată. Nu trebuie cerută autorizație că nu au ce să facă pompierii și trebuie să arate și ei cât de grijulii sunt cu populația și să distrugă o sărbătoare de milenii“, a mai precizat poetul.

Focul lui Sumedru, sub semnul pandemiei de COVID-19

„Pandemia va afecta sărbătoarea. Orice an în care nu se ține un Foc al lui Sumedru este o mare tristețe pentru noi. Ceea ce s-a făcut la Mățău a avut o rezonanță națională foarte importantă. Cu părere de rău o spun, dar, de multe ori, această rezonanță a fost post-factum. Relația cu presa ar trebui făcută cu o săptămână înainte de foc. Dacă apar știri la televiziunile mari că aseară a avut loc Focul lui Sumedru, nu ajută foarte mult zona locală. Ea trebuie anunțată cu mai mult timp înainte.

Sunt foarte multe persoane interesate de acest fenomen, de la micii producători care vor să își vândă produsele artizanale, până la oameni din toată țara. Acolo unde este anulată, memoria sărbătorii este afectată și ar trebui suplinită prin alte acțiuni culturale din zonă. E păcat să se piardă, astăzi facem mai puțin, mâine nu o facem, răspoimâine avem nevoie de zeci de autorizații și se pierde. Cine este responsabil pentru asta? Pandemia ne-a lovit pe toți la fel. Dar, felul acesta de a îndeplini atâtea norme, ca să ții o sărbătoare, este aberant. Pot spune de instituții responsabile de dispariția acestei sărbători, în curând și, din păcate, o să ne punem această întrebare: Care sunt cauzele?“, a conchis Liviu Mățăoanu.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News