Nouă asistente şi infirmiere şi zece pacienţi de la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Judeţean Timişoara au fost depistaţi pozitiv la testul COVID-19, secţia fiind carantinată pentru următoarele 14 zile, a anunţat, miercuri, managerul Raul Pătraşcu. Pătraşcu susţine că acest lucru s-a întâmplat deşi au fost luate toate măsurile profesioniste de prevenţie (testări repetate, triajul zilnic al întregului personal, monitorizarea purtării adecvate a echipamentului de protecţie, circuitele speciale etc.) date ca exemplu la nivel naţional şi internaţional.
"În timpul unor testări de rutină, cum facem sute pe zi în cadrul unităţii noastre tot în scopul prevenţiei, atât personalului cât şi pacienţilor, am descoperit, în după-amiaza de marţi, un număr de cazuri pozitive în cadrul Clinicii de Chirurgie Vasculară. Este vorba de nouă asistente/infirmiere şi zece pacienţi, toţi asimptomatici. Am testat toţi pacienţii şi aproape tot personalul", a scris Raul Pătraşcu pe Facebook.
Clinica de Chirurgie, carantină de 14 zile
Potrivit acestuia, s-a întrunit comandamentul de urgenţă al spitalului şi au fost luate măsuri de control împreună cu o echipă extinsă.
Astfel, Clinica de Chirurgie Vasculară va intra în carantină pentru o perioadă de 14 zile, ceea ce înseamnă externarea pacienţilor negativi, dacă situaţia medicală o permite (dacă sunt pregătiţi sau pot fi externaţi fără a le fi afectată starea de sănătate, cu repetarea testării), transferul pacienţilor asimptomatici în spitalele suport sau externarea lor cu consult infecţionist, după caz, cu urmărire pentru retestare.
Pacienţii rămaşi internaţi în secţie vor fi monitorizaţi şi îngrijiţi de personalul medico-sanitar care a efectuat testul COVID-19 şi care a primit două rezultate negative la interval de 72 de ore.
Până la expirarea perioadei de carantină, internările noi, de urgenţă, se fac pe secţiile clinice de Chirurgie I, II şi III.
Managementul medical al pacienţilor şi intervenţiile chirurgicale vor fi efectuate de chirurgii vasculari (cu repetarea testelor SARS-CoV-2 pentru a asigura menţinerea statusului de negativi).
Secţiile de Chirurgie Generală vor asigura personalul mediu şi auxiliar pentru monitorizarea şi îngrijirea permanentă a pacienţilor, astfel încât calitatea actului medical să nu aibă de suferit.
De asemenea, fost începută şi este în curs de finalizare dezinfecţia terminală în Clinica de Chirurgie Vasculară. Aceasta va fi efectuată continuu, în condiţii de siguranţă, până la externarea tuturor pacienţilor şi stingerea tuturor cazurilor pozitive, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă