FMI, palmă pentru Grecia: SUA și UE se pregătesc de Grexit?
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Grecia este cu un pas mai aproape de faliment și ieșirea din zona euro după ce Fondul Monetar Internațional a anunțat că refuză să prelungească termenul până la care Atena își poate plăti datoriile. Decizia FMI alimentează zvonurile că SUA și Uniunea Europeană se pregătesc de așa-zisul "Grexit", deși ministrul german al Finanțelor a sugerat joi că intrarea Greciei în faliment nu trebuie să însemne automat și ieșirea din zona euro.

Grecia a evitat falimentul săptămâna trecută, plătind FMI-ului o tranșă din datorie, în valoare de 450 de milioane de euro. Pentru următoare plată către FMI, de 200 de milioane de euro, data limită este 1 mai. O sumă mult mai mare, 745 de milioane de euro, trebuie achitată de Grecia până la 12 mai.

Informații apărute în presă spunea că ministrul grec al Economiei, Yanis Varoufakis, a apelat la FMI pentru a cere ca Grecia să-și plătească următoarea tranșă de datorie mai târziu de 1 mai. Guvernul elen a spus că știrea este "o minciună".

Efortul de a plăti la timp datoria ar putea pune guvernul Syriza în imposibilitatea de a achita grecilor pensiile și alte servicii sociale. 

Șefa FMI, Christine Lagarde, a subliniat că întârzierea plății ar fi o acțiune fără precedent care nu ar face decât să înrăutățească situația.

"Întârzierea plăților nu a fost permisă niciodată de FMI în ultimii 30 de ani", a punctat ea, conform The Guardian.

Economistul francez a adăugat că asemenea concesii s-au făcut în cazul unor state în curs de dezvoltare "și rezultatele nu au fost foarte productive".

Ministrul grec al Finanțelor, Yanis Varoufakis, se află zilele acestea la Washington. Presa elenă scrie că ar urma o întâlnire între liderul Syriza și președintele american Barack Obama. În același timp, și ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schauble, se află în capitala SUA.

Grecia amenință cu falimentul. FMI: Negocierile nu merg

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel