Data publicării:

FMI ne-a chinuit degeaba. Austeritatea a fost o greșeală

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Economie
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

O uimitoarea mea culpa a venit din partea economistului-șef al FMI, Olivier Blanchard, în privința efectelor austerității. El scrie că Fondul a judecat greșit impactul austerității asupra economiilor europene pentru că nu a înțeles cum eforturile de austeritate ale guvernului ar submina creșterea economică

Economistul pleacă de la întrebarea dacă nu cumva au subestimat multiplicatorii fiscali, când au dispus reduceri de cheltuieli guvernamentale și creșteri de taxe. El spune că în vremea de consolidare fiscală, coeficientul ar trebui să fie zero, iar în cazul în care ar fi fost subestimați multiplicatorii fiscali, relația dintre prognozele de consolidare fiscală și erorile ulterioare ar trebui să fie negativă. Olivier Blanchard  spune că, în urma cercetărilor, a găsit o relație semnificativ negativă între prognozele de consolidare fiscală asumate și erorile de prognoză de creștere ulterioare. Astfel, multiplicatorii au fost evident subestimați iar predicțiile FMI au fost greșite. Pentru fiecare punct procentual suplimentar din PIB-ul de consolidare fiscală, PIB-ul a fost cu 1% mai mic decât previziunile. Ceea ce spune Blanchard este că economiile cu mai mari planificări de consolidare fiscală au avut tendința de a avea dezamăgiri ulterioare de creștere. Astfel, măsurile de austeritate s-au dovedit a fi ineficiente.

Concluzia lui Olivier Blanchard a fost că FMI a greșit în previziunile pentru Grecia și alte economii europene pentru că nu a înțeles modul în care eforturile de austeritate ale guvernului ar submina creșterea economică.

Admiterea greșelii arată că previziunile economice nu ar trebui tratate ca predicții sigure ale viitorului. Sunt indicatori utili, dar care se bazează pe ipoteze și teorii. Ar putea fi utile în anumite situații, dar inutile în altele.

Cu toate acestea economistul afirmă rezultatele trebuie să fie "interpretate cu grijă". El este de părere că efectele pe termen scurt ale politicii fiscale asupra activității economice sunt doar o parte din mai mulți factori care trebuie să fie luați în considerare  pentru determinarea ritmului adecvat de consolidare fiscală pentru fiecare țară în parte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel