Data publicării:

FMI avertizează SUA să majoreze rapid plafonul de îndatorare

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
FMI
FMI

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat luni Statele Unite că trebuie să majoreze rapid plafonul de îndatorare şi să aducă datoriile sub control, pentru a proteja economia mondială, transmite Reuters.

FMI a constat într-un raport de evaluare a perspectivelor economiei americane că ritmul lent de redresare poate continua, cu unele ajustări fiscale, dar a notat că datoriile publice reprezintă un motiv de îngrijorare, scrie Mediafax.

"Directorii din board-ul FMI au subliniat nevoia urgentă de creştere a limitei de îndatorare a guvernului federal, dar şi necesitatea unui acord cuprinzător referitor la un program pe termen mediu de consolidare a bugetului", se arată în raport.

Termenul limită până la care guvernul american mai are dreptul să se împrumute, 2 august, se apropie, dar congresmenii republicani şi democraţi au refuzat până acum să ajungă la un compromis pentru majorarea pragului de îndatorare, în prezent de 14.300 miliarde de dolari, şi în privinţa cheltuielilor publice şi a impozitelor.

Potrivit FMI, SUA trebuie să aplice din anul fiscal 2012, care va începe pe 1 octombrie, unele măsuri menite să aducă datoriile sub control, altfel riscă să îşi piardă credibilitatea.

"Strategia trebuie să includă economii în asistenţa medicală şi majorarea veniturilor, inclusiv prin fiscalitate", potrivit raportului.

FMI consideră că riscurile legate de perspectivele economice ale Statelor Unite sunt în creştere.

Aceste riscuri includ posibilitatea unei creşteri bruşte a dobânzilor sau retrogradarea ratingului suveran al SUA, dacă nu va avea loc un acord privind creşterea limitei de îndatorare şi un plan pe termen mediu pentru reducerea datoriilor.

"Aceste riscuri vor avea şi repercusiuni semnificative la nivel mondial, având în vedere rolul central al titlurilor americane de Trezorerie pe pieţele financiare internaţionale", a arătat Fondul.

Instituţia a avertizat pe de altă parte că "ajustarea bugetară excesivă" trebuie evitată, întrucât ar afecta cererea internă şi ar încetini dezvoltarea economică.

FMI anticipează într-un scenariu optimist că economia va avea, începând din 2012, un ritm de dezvoltare de circa 2-3/4-3%, care va duce la o creştere moderată a veniturilor şi la o reducere lentă a şomajului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel