Data publicării:

Flutur, despre demisia lui Boc: Să ne retragem exact când România trebuie condusă?

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
boc-victorie-flutur
boc-victorie-flutur

Gheorghe Flutur,  prim-vicepreşedintele PDL,  a declarat că opoziția este așteptată la dialog. Despre o eventuală demisia a guvernului  acesta a spus că nu este normal ca partidul să se retragă  exact cînd România trebuie condusă.

“În aceste momente delicate eu cred că noi trebuie să încercăm să gestionăm, fie că este criză politică, fie că este criză economică... slavă domnului, în partea economică încercăm să ţinem echilibrul macro-economic. Politic, dorim şi aşteptăm opoziţia la dialog. Păi ce facem acum? Ne retragem sau batem în retragere exact când România trebuie condusă? Că trebuie condusă mai bine, trebuie dialog. Eu cred că nouă ne rămâne astăzi să epuizăm toate căile de dialog. Sunt convins că va fi această înţelepciune să găsim soluţii şi să mergem mai departe”, a spus Flutur, la TVR Info.

Prim-vicepreşedintele PDL a argumentat că în perioada următoare este aşteptată delegaţia FMI-CE-BM, iar puterea este obligată să continue guvernarea.

“Dacă ne uităm la vecini şi ce se întâmplă în alte părţi, trebuie să fie o lecţie extrem de serioasă să nu ne trezim cu nişte dobânzi uriaşe care chiar ne-ar arunca în colaps”, a adăugat el.

Flutur a spus că nu s-a discutat în PDL despre varianta ca Emil Boc să renunţe la conducerea Guvernului. “În perioadă de furtună, într-o perioadă grea, nu cred că asta este soluţia, soluţia este să epuizăm armele democraţiei, comunicarea, dialogul şi întâlnirile cu toate segmentele sociale”, a susţinut democrat-liberalul.

Citește și:

Cu cine negociați domnilor de la PDL?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel