Data publicării:
Fluieratul după femei pe stradă îi poate duce pe bărbaţi în faţa instanţei
Conform noilor reglementări, manifestările misogine, precum fluieratul sau apelativele cu tentă sexuală, vor putea fi puse în fața legii.
Poliția britanică a primit un nou set de reglementări pentru a lupta împotriva „epidemiei” de misoginie și hărțuire sexuală, fapte precum fluieratul și apelativele cu tentă sexuală fiind incluse într-o listă de delicte care pot fi urmărite penal, relatează RT.com.
Miercuri, Colegiul Britanic de Poliție a emis un ghid pentru ofițeri, care să îi ajute să facă față hărțuirii sexuale împotriva femeilor. Documentul încurajează forțele de poliție să urmărească penal în temeiul legilor de ordine publică pentru infracțiuni singulare, în temeiul unui act din 1997 ce prevede hărțuirea. Consitutie contravenție atunci când o persoană se angajează în mod repetat într-un comportament care include apelative strigate și fluierat.
Măsurile preventive, susținute de noul regulament
De asemenea, poliției i s-a spus să ia măsuri „preventive”, cum ar fi ordinele de protecție a spațiului public și ordinele împotriva comportamentului criminal, care împiedică oamenii să viziteze spațiile publice prescrise.
Ofițerii au fost sfătuiți să depună dosare penale sau să aplice strategii preventive pentru o listă de infracțiuni, inclusiv urmăritul, atingerile aparent din greșeală, precum și privirile insistente. Vizionarea pornografiei în public este de asemenea inclusă în lista de fapte ce contravin legii.
Șeful poliției Andy Marsh, directorul executiv al Colegiului de Poliție, a declarat într-un briefing de presă că a existat o „epidemie” de violență la nivel „național” și hărțuire împotriva femeilor. Aproximativ 1,6 milioane de infracțiuni împotriva femeilor sunt înregistrate în fiecare an.
Încrederea în forțele de ordine, un obiectiv al poliției britanice
Agentul șef adjunct Maggie Blythe, coordonatorul național al poliției pentru violența împotriva femeilor și fetelor, a spus că femeile trebuie să se prezinte pentru a raporta hărțuirea, adăugând că este important ca publicul să știe că poliția va folosi metodele pe care le posedă pentru a se adresa faptelor aduse la cunoștință.
Oficialii din cadrul poliției britanice și-au declarat în mod repetat dorința de a spori încrederea publicului în forțele de ordine, după violul și uciderea lui Sarah Everard de către ofițerul Met Wayne Couzens, la începutul acestui an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News