Data publicării:

Florina Cercel, înmormântată cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Actriţa Florina Cercel a fost înmormântată joi, cu onoruri militare, pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu. La ceremonie, au fost trase trei salve de foc de militari ai Regimentului 30 Gardă 'Mihai Viteazul'. 

Sicriul cu trupul neînsufleţit al actriţei a fost depus joi dimineaţă în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional, unde toţi cei care au admirat-o au venit să îi aducă un ultim omagiu. Actriţa Carmen Tănase a spus că Florina Cercel va rămâne în istoria teatrului românesc şi în inimile tuturor celor care au cunoscut-o. 'Eu nu i-aş spune adio Florinei. Florina o să rămână tot timpul cu mine. Nici nu simt că Florina nu mai este lângă mine, chiar n-am simţit. Sigur o să fie mai greu atunci când o să vreau să pun mâna pe telefon să o întreb ceva, dar sunt convinsă că de undeva, cumva, o să aflu răspunsul la întrebarea mea. Nu simt că a plecat. (...) Până în ultimul moment ea a avut grijă de ceilalţi, aşa cum a făcut întotdeauna, a avut grijă de noi toţi şi ne-a ajutat cum a putut şi, uneori, a putut foarte mult. (...) A fost un om pe care m-am putut baza oricând şi un om cu care mi-a făcut întotdeauna plăcere să mă văd, să ies, un om tonic, puternic, un om de la care am avut ce să învăţ. Îi datorez foarte mult din evoluţia mea', a mărturisit Carmen Tănase. Un ultim omagiu i-a adus şi David Saranga, ambasadorul Statului Israel în România.

'E vorba, în primul rând, de o admiraţie din partea mea pentru o mare actriţă şi în al doilea rând despre faptul că doamna era o prietenă foarte bună cu Israel. În 2009, Ministerul Turismului din Israel a declarat-o ambasador al bunăvoinţei, după ce a petrecut vara în Ţara Sfântă. (...) Acum 20 de ani am văzut-o, dar, din nefericire, acum, când m-am întors în România, nu am mai avut acest prilej. Dar o să o ţin mine ca pe o mare actriţă', a spus David Saranga.

Actorul Demeter Andras a afirmat că după actriţa Florina Cercel rămâne o moştenire profesională foarte simplă: 'Să iubeşti această meserie, să te dedici acestei meserii şi mai este un aspect minuscul, dar vital - să o abordezi cu toată seriozitatea cu putinţă, indiferent că lucrezi în teatru, în faţa camerei sau în faţa unui microfon de radio'.

'În aceste momente eu am o singură convingere - că aceşti oameni şi-au făcut datoria pe deplin aici, printre noi, şi acum rămâne să ducem noi mai departe ce au lăsat ei şi cu ceea ce ne-am îmbogăţit pe noi. Dacă mă gândesc în mod special la Ţuca, atunci mai am ceva cu care rămân, şi cred că rămân nu numai eu, ci toţi cei care au cunoscut-o sau au văzut-o măcar o dată, - cu privirea ei, cu capacitatea ei de a se uita la tine şi prin tine', a mai spus Demeter Andras. Directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, actorul Ion Caramitru, a remarcat că în ultima vreme au plecat, cu o viteză incredibilă, colegi de prim rang - Carmen Stănescu, Damian Crâşmaru, Ilinca Tomoroveanu, Ţuca Cercel şi Monica Ghiuţă'.

'Aceşti oameni, aceste minunate fiinţe, au găsit de cuviinţă să ne mai lase puţin în viaţă, să putem vorbi despre ei aşa cum se cuvine, pentru că în afară de faptul că au fost oameni, şi niciun om nu scapă de această întâmplare, au avut şi talent', a arătat Caramitru. Printre cei care au dorit să-şi ia rămas bun de la Florina Cercel s-au numărat actorii Mitică Popescu, Vladimir Găitan, Silviu Biriş, Emilia Popescu, Mircea Diaconu, Cornel Constantin, Mariana Mihuţ, Marius Bodochi, Catrinel Dumitrescu, Silviu Biriş, Liviu Cheloiu, M.C. Ranin - directorul Teatrului din Târgovişte, regizorul Mircea Cornişteanu, Cristina Popescu - director general Romfilatelia. Actriţa Florina Cercel a murit marţi, la vârsta de 76 de ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel