Data publicării:

Florin Roman a detaliat, cu lux de amănunte, cum a fost atacat de Dan Vîlceanu: Mi-a pus mâna, ca o gheară, pe gât

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Captură Antena 3 CNN
Foto: Captură Antena 3 CNN

Deputatul Florin Roman a explicat cum s-a iscat conflictul dintre el și Dan Vîlceanu și cum a fost atacat de fostul său coleg.

Marți seară, la Antena 3 CNN, la emisiunea Sinteza Zilei, moderată de Mihai Gâdea, Florin Roman, deputat liberal, a detaliat, cu lux de amănunte, momentul atacului lui Dan Vîlceanu, fostul său coleg de partid.

„Nu m-a mușcat. Semnul de la nas e de la lovitura aplicată cu genunchiul. Eu am solicitat astăzi Biroului Permanent să pună la dispoziție imaginile (n.r. clipul video în care se poate observa cum Dan Vîlceanu se năpustește cu gura la fața lui Florin Roman), că fără aprobarea mea nu putea să facă asta, să le facă publice. Nu am vrut să bagatelizez o situație care mie mi se pare foarte gravă“, a spus Florin Roman.

În ceea ce privește factorul declanșator al conflictului, Florin Roman a precizat:

„Indiferent ce se discută, între colegi nu se poate ajunge la agresiune fizică. Ieșeam din sala de plen pentru a vorbi la telefon, moment în care l-am observat pe domnul Vîlceanu așezat pe locurile destinate deputaților liberali, lucru interzis de regulament, dânsul fiind un deputat neafiliat. Am solicitat să revină la locul domniei sale.

Din acel moment a pornit atacul înverșunat și vorbele grele. M-a înjurat, eu nu pot să reproduc pentru că mă jenez de vorbele domniei sale. A înjurat ca la ușa cortului și practic a venit din spate, m-a agățat de gât și m-a invitat în afara sălii de plen, ca să-l citez pe domnia sa, „la bătaie“.“, a spus Florin Roman.

CITEȘTE ȘI        -        Dan Vîlceanu vs. Florin Roman. Ciolacu: Moment de cascadorii râsului

De ce a fost, de fapt, rănit la nas Florin Roman?

 

„În acel moment eu i-am observat fața, i-am observat pupilele dilatate, i-am observat ochii injectați, i-am observat agitația, euforia și mi-am dat seama că dânsul are o altă problemă, o problemă care e specifică celor care mai au obiceiul să și consume diverse lucruri“, a punctat Florin Roman.

„Pe mine nu mă interesează viața privată a cuiva - gura lumii vorbește - iar eu i-am cerut astăzi, după ce i-am văzut fizionomia, să meargă să-și facă testul. Senzația, nu doar a mea, ci și a colegilor care au fost martori la această scenă, a fost că domnul Vîlceanu nu era domnul Vîlceanu. Eu îl cunosc de câțiva ani. Îmi dau seama când un om este altfel“, a precizat Florin Roman.

„Dumneavoastră ne spuneți că aveți sentimentul că fostul ministru al Finanțelor că era drogat?“, a intervenit Mihai Gâdea.

„Senzația mea asta a fost! Nu mirosea a alcool, dar eu i-am văzut fața, o față pe care nu o voi uita foarte repede - acei ochi injectați, plini de ură, acei ochi ieșiți din orbite, acea dorință de violență.

El e cu vreo 20 și ceva de centimetri mai înalt decât mine. Practic, în momentul în care mi-a pus mâna, ca o gheară, pe gât, a apărut acea îmbrățișare forțată și în acel moment - am întrebat un psiholog și mi-a spus că este un comportament specific celor care consumă - a încercat să-mi aplice acele mușcături în zona capului, a urechii. A încercat să mă muște de toată partea feței care a fost înspre dânsul.

Eu m-am ferit, dânsul, care avea mâna pe gâtul meu, mi-a împins capul în jos, iar în acel moment m-a lovit cu genunchiul în față. A fost o lovitură golănească. Ulterior m-a lovit și cu pumnul în cap“, a conchis Florin Roman, deputat liberal.

CITEȘTE ȘI        -      Mircea Badea, comentariu tare după ce Dan Vîlceanu a părut că l-a mușcat de nas pe Florin Roman

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel