Data publicării:

Florin Piersic, premiat pentru Întreaga Carieră la Gala Premiilor Gopo

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Florin Piersic va primi Premiul pentru Întreaga Carieră în cadrul celei de-a zecea ediţii a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc pe 28 martie la Teatrul Naţional 'I.L. Caragiale' din Bucureşti.

Alegeri prezidentiale 2024

Florin Piersic a avut o colaborare prodigioasă, de-a lungul carierei, cu regizorul Ion Popescu-Gopo, al cărui nume îl poartă unul dintre cele mai importante evenimente dedicate valorilor cinematografiei româneşti.

Premiul pentru Întreaga Carieră a fost acordat la ediţiile precedente unor actori emblematici pentru filmul românesc, precum Coca Bloos, Radu Beligan, Mitică Popescu, Iurie Darie, Ion Besoiu, Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru, Jean Constantin. Născut pe 27 ianuarie 1936, la Cluj-Napoca, Florin Piersic este unul dintre cei mai prolifici actori din România, cu o carieră impresionantă atât în teatru, cât şi în cinema şi televiziune. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică (promoţia 1957), Florin Piersic a debutat doi ani mai târziu pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti cu rolul titular în 'Discipolul diavolului'. Au urmat roluri principale în 'Tragedia optimistă', 'Oameni şi şoareci', 'Orfeu în Infern', 'Zbor deasupra unui cuib de cuci', 'Gaiţele', 'Logodnicele aterizează la Paris', 'Străini în noapte' sau 'Dulcea pasăre a tinereţii'. Debutul cinematografic s-a produs în 1957, cu filmul franco-român 'Ciulinii Bărăganului', scris şi regizat de Louis Daquin după un roman de Panait Istrati.

[citeste si]

Confirmarea a venit, însă, graţie unei colaborări ce avea să se întindă pe mai multe decenii: unul dintre actorii preferaţi ai lui Ioan Popescu-Gopo, Florin Piersic a jucat în nu mai puţin de cinci dintre filmele maestrului, de la roluri de mică întindere - 'O poveste ca în basme', 'S-a furat o bombă' sau 'Paşi spre lună' - până la roluri principale, precum cel subversiv-iconic al prinţului visător din 'De-aş fi... Harap Alb' sau, mai târziu, cel al Împăratului din 'Rămăşagul'. De-a lungul celor cinci decenii de carieră cinematografică, Florin Piersic a putut fi văzut în coproducţii internaţionale ('Şapte băieţi şi o ştrengăriţă', 'Frumoasele vacanţe', 'Lupta pentru Roma') şi în producţii româneşti aparţinând tuturor genurilor cinematografice, de la dramă la comedie şi de la filme istorice la filme de suspans, realizate de Savel Stiopul ('Aproape de soare', 'Aventuri la Marea Neagră', 'Agentul straniu'), Francisc Munteanu ('Drum nou', 'Tunelul', 'Roşcovanul'), Mircea Drăgan ('Explozia', 'Fraţii Jderi', 'Ştefan cel Mare - Vaslui 1475', 'Cuibul salamandrelor'), Sergiu Nicolaescu ('Mihai Viteazul'), Mircea Mureşan ('Pintea', 'O lebădă iarna'), Geo Saizescu ('Eu, tu şi Ovidiu') sau Virgil Calotescu ('Ultima frontieră a morţii', 'Reţeaua 'S). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel