Actorul Florin Piersic a povestit la Agenția VIP că se simte dezamăgit de reacțiile oamenilor care vor să știe tot ce se întâmplă cu viața lui, iar astfel nu se poate bucura de dreptul la intimitate. Totul s-a întâmplat după ce Piersic a ajuns la spital.
„Îmi place că mă lauzi, că eu sunt vărsător, iar vărsătorilor le place să îi lauzi. Eu cred că fiecare om public sau nu are un drept la intimitate. Îmi place cuvântul ăsta, intimitate, are dreptul de a decide ce dorește să comunice, trebuie neapărat dragilor să înțelegeți că eu fac parte dintr-o generație cu totul altă educație decât cea de astăzi. Cred că trebuie, asta e părerea mea, să existe un bun simț în felul în care apărem noi, în fața celorlalți și mai ales în fața publicului.
Ceea ce am dorit mereu să împărtășesc celor care în timpul anilor m-au admirat mai mult sau mai puțin, m-au iubit mai mult sau mai puțin...a avut legătură, în cea mai mare parte cu profesia mea. Profesia mea este ceea ce mi-a dat cele mai mari satisfacții în viață. M-am bucurat mult de cei care mi-au fost aproape, de soție, de prieteni, de familie. De ce vreți cu tot dinadinsul să-mi refuzați dreptul să am și eu o bucățică de...să-mi aparțină numai mie? De ce ar trebui să mă simt obligat să-mi petrec fiecare clipă din viața asta, care știți și dumneavoastră este foarte scurtă...să stau să vă povestesc ce culoare de ciorapi am în picioare, ce pastă de dinți folosesc" a povestit Florin Piersic, pentru „Agenția VIP".
Vezi și: Florin Piersic, la spital. Primul mesaj: Scriu ăștia că... Sunt pe dr**u'!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video