Data actualizării:
Data publicării:

Coman (Corvinul), reacție după câștigarea, în premieră, a Cupei României: Este o poveste frumoasă ce s-a întâmplat

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Sport
WhatsApp
Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu
Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu

Corvinul Hunedoara a câștigat Cupa României și va merge în Europe League.

Corvinul Hunedoara a câștigat, în premieră, Cupa României, după ce învins formația Oțelul Galați, la loviturile de departajare și va merge în Europe League

Marius Coman, deși a ratat primul șut pe poarta apărat de Pap, la penalty-uri, a oferit o primă reacție după victoria entuziasmată. ”Cel de sus a fost cu noi. Este o poveste frumoasă ce s-a întâmplat. Chiar dacă nu am avut drept, sportiv am promovat. Am jucat cu trei echipe din Liga 1 și am văzut că nu au trei capete. Am văzut că ne pute bate cu ei. Vom petrece mult”, a spus Marius Coman, la flash-interviu, scrie digisport.ro.

La prima sa finală, Corvinul, formație de ligă secundă, a câștigat trofeul și are șansa de a evolua în cupele europene, dacă va primi licență din partea UEFA.

Din 2018 (FC Hermannstadt) o echipă de eșalon secund nu mai jucase finala competiției, ultima formație de liga a doua care a cucerit trofeul fiind Rapid (1975).

Oțelul, într-o măsură favorită în finală, a început mai bine și a avut prima ocazie prin Bodișteanu (17), al cărui șut a fost blocat de Manolache. Gălățenii au reușit să deschidă scorul prin sârbul Anes Rusevic (27), din lovitură liberă de la circa 24 de metri. Corvinul a revenit în joc și a a izbutit egalarea până la pauză, prin Marius Coman (39), după o centrare a lui Pîrvulescu, pe care defensiva gălățenilor nu a putut-o respinge.

Oțelul a dominat debutul reprizei secunde, dar Bodișteanu a reluat cu capul puțin alături (48), iar Lefter a respins șutul lui Cisotti din careu (53).

A fost a doua finală de Cupa României pentru Oțelul, după cea pierdută cu 0-2 în fața lui Dinamo în 2004. Constructorul Galați și CSU Galați sunt alte echipe gălățene care au jucat finala Cupei, fără a câștiga trofeul, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel