Data publicării:
Florin Diaconu - studentă musulmană cu hijab. SOLUȚIE în scandalul de la Universitate
Sorin Cîmpeanu, fostul premier interimar și ministru al Educației, a vorbit la DC News Live despre incidentul pe care Florin Diaconu, profesor al Facultății de Științe Politice (Universitatea București), l-a avut cu o studentă musulmană.
Sorin Cîmpeanu a fost întrebat cum ar reacționa dacă la cursurile sale ar veni o studentă cu un acoperământ islamic, "nu o burka, aceea care ascunde complet capul, inclusiv faţa, ci mai degrabă ceva care semăna cu ceea ce numim în mod obişnuit hijab sau al-amira".
"Nu am nicio problemă vizavi de acest aspect. Activând în sfera internațională de foarte mult timp, am învățat să respect diferențele", a zis Sorin Cîmpeanu.
VEZI ȘI: Studentă musulmană, incident cu un profesor la curs. Scandal la Universitatea București
"Aceste probleme trebuie gestionate cu înțelepciune de către noi, cei din învățământ care ne pretindem a avea aptitudini pedagogice. (...) Lucrurile nu ar fi trebuit să se tensioneze într-o asemenea măsură încât să ajungă subiect de presă. Cred că trebuie să existe înțelegere pentru diversitate și multiculturalitate, să fie discutate aceste lucruri. Pe principiul echilibrului, înțelegere de ambele părți, aceste lucruri trebuie să fie rezolvate. Nu sunt dintre cei care pun paie pe foc și aprind incendii, ci sunt mai degrabă din categoria celor care sting incendii", a mai zis fostul premier la DC News Live.
Întrebat dacă este de părere că problema este mult mai profundă și se referă la faptul dacă suntem sau nu pregătiți să primim studenți străini, Sorin Cîmpeanu a zis: "Aveți perfectă dreptate. Tocmai de aceea cred că ai mei colegi din învățământ au abilitatea necesară să gestioneze aceste subiecte sensibile, fără o încrâncenare excesivă pe o poziție sau pe alta. Încrâncenările excesive duc la conflicte în care toate părțile implicate pierd. Acesta este un principiu după care mă ghidez. Domnul profesor, dacă ar fi avut mai multă abilitate pedagogică, nu ar fi ajuns la situația conflictuală. Dacă tot s-a ajuns aici, este bine să fie gestionată cu înțelepciune. (...) S-ar putea, pe viitor, să nu ne placă cum vin îmbrăcați studenții din China. Ei mai poartă teniși. S-ar putea să nu ne placă tot felul de alte lucruri, după care să ne mirăm că nu avem studenți străini".
Iată răspunsul integral:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News