Data publicării:

Florin Cîţu exultă: Măsurie luate de Guvern, apreciate de liderii europeni

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, spune că liderii europeni îşi reafirmă încrederea în Guvernul liberal, după măsurile din ultima perioadă. 

Alegeri prezidentiale 2024

"UE şi-a demonstrat solidaritatea în aceasta criză mondiala şi se prefigurează un plan de relansare economică nemaiîntâlnit de la cel de-al doilea război mondial şi până astăzi. Avem sprijinul partenerilor noştri europeni şi acest lucru reprezintă o şansă unică pentru România după 30 de ani în care s-au întârziat reformele. După reuniunea preşedinţiei grupului PPE "Solidari pentru redresarea Europei" la care am participat astăzi, pot să vă spun că liderii europeni consideră foarte bune măsurile pe care Guvernul României le-a adoptat în această perioadă, atât pentru sănătatea populaţiei, cât şi pentru protejarea economiei. Aceste discuţii mi-au întărit convingerea că România va beneficia real de fondurile destinate relansării, iar la sfârşitul următorului ciclu financiar vom avea o economie mult mai complexă şi competitivă, aşa cum merită românii. Din această perspectivă, devine mai important ca niciodată să avem administraţii locale capabile să gestioneze corect şi eficient aceste sume uriaşe şi o majoritate parlamentară pro-europeană", a afirmat Florin Cîţu după reuniune, informează MFP pe pagina de Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel