Data publicării:

Florin Cîţu, întrevedere cu Adina Vălean la Bruxelles

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Gov.ro
Foto: Gov.ro

Premierul Florin Cîţu se află zilele acestea la Bruxelles.

Prim-ministrul Florin Cîţu se află la Bruxelles, acolo unde are programate mai multe întâlniri cu oficiali europeni. Dacă marţi seara agenda premierului prevede o cină de lucru cu Ursula von der Leyen, miercuri prim-ministrul va discuta cu comisarul european român Adina Vălean. 

Iată agenda de miercuri, 12 mai, a lui Florin Cîţu: 

Vizită la Bruxelles

Ora 14:00  Întrevedere cu Adina Vălean, comisar european pentru transporturi
- Sediul Comisiei Europene

Ora 16:00 Întrevedere cu Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei
Europene
- Sediul Comisiei Europene

Ora 17:00  Întrevedere cu Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene
- Sediul Comisiei Europene

Notă: Ora desfășurării evenimentelor este ora locală.

Ce a declarat premierul înainte de plecare

 

Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, că, în cadrul vizitei pe care o va efectua zilele acestea la Bruxelles, doreşte să se asigure că resursele pe care România le va primi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă vor merge în acele sectoare cu "cea mai mare productivitate" din economie.

"Acum este nevoie să accelerăm ritmul creşterii economice, este şi motivul pentru care merg la Bruxelles pentru a mă asigura că resursele pe care România le va primi, cele 29,2 miliarde, vor merge în acele sectoare cu cea mai mare productivitate din economie. Avem priorităţi pe care ni le-am asumat în această guvernare cu trei surse de finanţare - PNNR, bugetul statului, fonduri europene. Eu, când mă gândesc la aceste proiecte, mă gândesc la toate trei sursele de finanţare, nu doar la o anumită sursă. Astăzi vorbim despre PNRR, să mă asigur că vom avea un PNRR aprobat cu priorităţile noastre introduse acolo", a afirmat Cîţu, la finalul vizitei efectuate în judeţul Satu Mare.

Potrivit şefului Executivului, în PNRR vor fi introduse toate acele proiecte care respectă criteriile aferente.

"Cel mai important criteriu este acela de a putea fi finalizate pe bune, nu pe hârtie, în 2026, şi o să fiu foarte atent. (...) Ceea ce nu poate fi finanţat pe PNRR merge pe fonduri europene sau pe bugetul de stat. Dezvoltarea infrastructurii României este o prioritate şi nu o spun doar eu, au spus-o toţi politicienii înaintea mea", a completat prim-ministrul.

El a precizat că ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene se află deja la Bruxelles.

"Eu merg acolo ca să-i asigur pe partenerii europeni că acest Guvern este Guvernul care va face şi reforme. PNRR are două componente: are componentă de reforme, pe care am asumat-o prin Strategia fiscal-bugetară, ne-am asumat prin Programul de guvernare Strategia fiscal-bugetară, Programul de convergenţă şi ne-o asumăm şi aici în PNRR, şi are o parte de investiţii, iar acolo mesajul meu este clar că România are anumite priorităţi pe care le doreşte incluse în PNRR", a explicat Cîţu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel