Florin Busuioc, INFARCT. Ciuhodaru: Hai să spunem lucrurilor pe nume
Florin Busuioc a suferit un infarct în timpul unui spectacol, la Craiova. El a fost dus la spital, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Medicul Tudor Ciuhodaru a declarat că „un infarct în România are loc la 30 de minute”.
„Am tratat foarte multe cazuri de infarct. Un infarct în România are loc la 30 de minute. Vârsta infarctului miocardic acut este în continuă scădere. Înainte vorbeam de peste 65 de ani, acum ne apropiem de 50. Să știți că am tratat pacienți de 30-35 de ani. (...) Un pacient din zece moare, din diverse motive, inclusiv din faptul - hai să spunem lucrurilor pe nume – că nu primește asistența medicală de urgență completă acolo unde are nevoie sau că stă cu orele printre spitale", a spus Tudor Ciuhodaru, miercuri, într-o intervenție telefonică la Antena 3, în emisiunea „Previziuni".
„Vreau să-i felicit pe cei doi tineri rezidenți că au avut curajul și priceperea să facă o astfel de intervenție. (...) Vreau să-i cunosc personal și să insistăm ca acești oameni să aibă un loc de muncă", a mai spus medicul Tudor Ciuhodaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News