Data publicării:
Florin Andone, transfer iminent. Românul, spre Premier League
Atacantul român Florin Andone (25 de ani) a anunţat că nu va juca din nou în liga a doua din Spania, după ce Deportivo a retrogradat matematic, astfel că cel mai scump jucător transferat vreodată de galicieni a fost scos la vânzare.
După ce Deporitvo a refuzat în trecut o ofertă de la Burnley pentru Andone, a venit rândul celor de la Everton să se intereseze de preţul internaţionalului român, conform HITC.com.
Andone i-a dat dreptate selecţionerului Cosmin Contra şi a spus că-i pare rău că trebuie să plece de pe "Riazor", deşi se simte foarte bine acolo: "Are mare dreptate Contra! Trebuie să mă gândesc la mine, pentru că este o situaţie grea. Am semnat pe 5 ani cu acest club, am făcut doi, gândul meu era să joc aici, mai ales că mă simt ca la mine acasă, sunt iubit, dar nu vreau să joc în Liga 2. Eu mă simt capabil să joc în orice ligă ar fi, nu-mi este frică", a mai spus Andone, pentru Digi Sport, citat de Prosport.
Englezii de la HITC susţin că formaţia de pe Goodison ar urma să ofere cinci milioane de lire sterline (5,7 milioane de euro) pentru transferul atacantului. După ce s-a consacrat la Cordoba, Andone a semnat cu Deportivo, în 2016. În actuala stagiune, decarul echipei a marcat de şase ori, în 29 de meciuri oficiale. Deportivo a adunat numai 28 de puncte în campionat, după 35 de etape, iar eşecul cu Barcelona din ultima etapă i-a consemnat retrogradarea.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News