Florentina Jipa, după votul din Senat în cazul lui Dan Șova: ”Mai lăsați-mă cu Constituția!”
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Senatoarea UNPR Florentina Jipa a avut o reacție incredibilă după ce colegii săi au votat cererea DNA de arestare preventivă în cazul lui Dan Șova . ”Mai lăsați-mă cu Constituția!”, le-a strigat jurnaliștilor senatoarea care a candidat pentru funcția de judecător al CCR după demisia lui Toni Greblă.

Florentina Jipa și-a exprimat fără echivoc susținerea pentru Dan Șova în Senat. După ce fostul ministru a fost salvat de colegi, UNPR-ista s-a dus și l-a uns pe Dan Șova ”cu mir adus de la Mormântul Sfânt”.

”Ca fost magistrat, cu o carieră solidă în spate, eu am venit aici având o carieră în spate, nu să îmi fac aici o carieră. Cu tot acest bagaj în spate, eu consider că starea de libertate este normalitatea și cealaltă este o excepție. Din punctul meu de vedere, nu prezintă lăsarea în libertate a domnului avocat Șova niciun pericol. În primul rând, faptele de care se face vorbire, că nu știm dacă s-au petrecut, asta o va dovedi instanța, nu informațiile trunchiate pe care le primim noi sau dosarele nenumerotate ...”, a declarat Florentina Jipa după votul din Senat, moment în care a fost întreruptă de jurnaliști, care au întrebat-o dacă nu cumva decizia trebuia luată în baza Constituției, nu a Regulamentului Camerei Superioare.

Vezi și: Anunț teribil pentru Dan Șova după votul din Senat

”Mai lăsați-mă cu Constituția!”, a reacționat senatoarea care a candidat pentru funcția de judecător al CCR după demisia lui Toni Greblă.

Ea și-a explicat cu lacrimi în ochi gestul de a-l da cu mir pe Dan Șova, conform stiripesurse.ro.

”Da, l-am dat, pentru că sunt un om credincios, pentru că eu am un crez pe lumea asta: totdeauna am făcut dreptate și ca avocat, și ca judecător și nu voi sta niciodată în genunchi, pentru că aici s-a ajuns să se stea în genunchi. Mirul mi l-am adus eu de la Mormântul Sfânt.

La domnul Șova eu țin foarte mult, este un băiat extraordinar de bine pregătit, iar cu mirul a fost un gest spontan, la care nici nu m-am gândit că voi o să-i dați atâta amploare”, a continuat Florentina Jipa.

Citește și: Prima reacție a lui Șova după ce a fost salvat de senatori

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel