Data publicării:

Florence Parly: Contractul pentru corvetele destinate Marinei Române se înscrie în efortul de realizare a unei Europe a Apărării

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul francez al apărării, Florence Parly, a salutat miercuri câştigarea de către compania franceză Naval Group, în asociere cu Şantierul Naval Constanţa, a licitaţiei privind construcţia a patru corvete destinate Marinei Române şi modernizarea a două fregate, apreciind că decizia se înscrie în efortul de realizare a unei Europe a Apărării şi va ajuta societatea Naval Group să-şi consolideze locurile de muncă, informează AFP. Florence Parly salută această decizie care se înscrie deplin în efortul de construcţie a unei Europe a Apărării puternice şi ambiţioase afirmă oficialul francez într-un comunicat ce precizează că valoarea contractului (construcţia celor patru corvete şi modernizarea celor două fregate) este de 1,2 miliarde de euro.

În plus, peste 400 de locuri de muncă vor fi astfel consolidate pe sit-urile Naval Group în următorii cinci ani, adaugă Florence Parly, în timp ce ministerul pe care-l conduce remarcă faptul că România devine prima ţară europeană şi prima din NATO care achiziţionează acest tip de navă.

La rândul ei, compania franceză a transmis, într-un comunicat separat, că echipele Naval Group şi ale SNC (Şantierul Naval Constanţa) sunt onorate de încrederea autorităţilor române şi sunt bucuroase să lucreze împreună pentru a furniza Marinei Române cele patru corvete de ultimă generaţie Gowind. Agenţia France Presse (AFP) mai scrie că, potrivit presei româneşti, autorităţile române au încercat prin toate mijloacele să descalifice compania franceză şi că Bucureştiul ar fi privilegiat din interese politice grupul olandez concurent Damen. Ministerul român al Apărării a lansat în noiembrie un audit asupra procedurii, iar în ianuarie a suspendat licitaţia şi a sesizat Parchetul Militar, notează de asemenea AFP, adăugând că secretarul de stat din Ministerul Apărării a fost destituit luna trecută, la câteva zile după încarcerarea lui Liviu Dragnea. Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a anunţat miercuri că asocierea dintre compania franceză Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa a câştigat licitaţia referitoare la construcţia corvetelor multifuncţionale.

'Pe 1 iulie am primit de la Departamentul pentru Armamente raportul prin care am fost informat cu privire la finalizarea procedurii specifice pentru atribuirea acordului-cadru pentru furnizarea corvetei multifuncţionale. Conform acestei informări, oferta câştigătoare a fost cea depusă de asocierea dintre Naval Grup şi Şantierul Naval Constanţa', a declarat Gabriel Leş, într-o conferinţă de presă, la sediul MApN. El a arătat că acesta este primul program de o asemenea anvergură şi va aduce Marinei Române capabilităţi militare de ultimă generaţie. Gabriel Leş a precizat că perioada de livrare a acestor corvete este de până la şapte ani - trei ani de zile pentru prima corvetă, urmând ca celelalte trei să fie livrate până la termenul de şapte ani. 'În acelaşi contract se va face şi modernizarea fregatelor T22 pe care le avem în acest moment în înzestrare', a spus ministrul Apărării. Guvernul României anunţa în 2018 începerea procedurilor de cumpărare a patru corvete militare multifuncţionale, o condiţie pentru atribuirea contractului estimat la cel mult 1,6 miliarde de euro fiind ca navele să fie construite pe un şantier naval din ţara noastră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel