Data actualizării:
Data publicării:

Fizica, abandonată de candidaţii la admiterea UPB. Ce au răspuns când au fost întrebaţi de ce

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pexels
Pexels

Rectorul Universității Politehnice din București a vorbit în exclusivitate la DC News despre lacunele pe care învățământul preuniversitar le creează la viitorii studenți din România. 

Alegeri prezidentiale 2024

„Există o problemă majoră cu fizica, să spunem, ca să fiu foarte direct. Eu, pasionat de fizică o viață, trebuie să recunosc că sunt din ce în ce mai multe probleme cu această materie”, a expus Mihnea Costoiu, rector al Universității Politehnice din București. 

„De ce? Adică din liceu încoace”, a întrebat gazda emisiunii, Răzvan Dumitrescu. 

„Din liceu și nu numai, din școala generală există mai puțină fizică în școală, ca număr de ore, în privința cantității de informații furnizate. Pe de altă parte există o lipsă evidentă de resurse umane în zona preuniversitară și tinerii vin cu probleme majore, mulți dintre ei. Dacă la matematică lucrurile stau mai bine, în o zonă fizicii am dat și un exemplu, dar am mai multe”, a continuat rectorul Costoiu. 

„Asta nu e de bază pentru tot ce înseamnă inginerie, stați puțin? Ar trebui să fie fizica de bază și mai apoi matematica, care este instrument și pentru fizică”, a completat gazda emisiunii. 

„E foarte adevărat, tocmai de aceea m-ați întrebat și am încercat să dau măcar un exemplu concret”, a mai adăugat rectorul UPB. 

„Dacă la fizică noi începem să o luăm la vale, întrebarea e ce fel de ingineri o să mai avem?”, a ridicat problema Răzvan Dumitrescu. 

„Vedeți, tinerii își doresc să dea examen acum, dincolo de matematică, după matematică, proba la matematică este obligatorie pentru Politehnică, își doresc să dea examenul la informatică, abandonează fizica, ceea ce este, în generațiile noastre, am creat această opțiune, iar la întrebarea pe care o punem candidaților noștri, de ce preferă, (n.r. - ne așteptăm să zică) pentru că am studiat computer science (trad. - știința calculatoarelor). Nu neapărat, la cei care vor facultățile de Automatică și Electronică, ci răspunsul este << am făcut mai serios în liceu informatica >>”, a explicat rectorul UPB. 

„Deci chiar ei se simt mai stăpâni pe informație pentru că au făcut mai serios în liceu. Ați recomanda, că tot vine proiectul ăsta, <<România educată>>, să se revizuiască și modul în care se învață și fizica?”, a întrebat Dumitrescu.

„Obligatoriu! Și trebuie să încercăm să înțelegem rolul fiecărei materii. Nu neg educația pentru sănătate, sau ce mai doriți dumneavoastră. E important, dar nu atât de important, față de marile probleme pe care le are educația în România. Fizica reprezintă o mare problemă, pentru că neînțelegând fenomenele, nu ca inginer, ca orice om...”, a continuat rectorul UPB. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel