Fiul primarului din Deta lovește din nou. Beizadeaua, implicată într-un nou scandal
Bogdan Roman, fiul primarului din Deta, nu s-a liniștit, după scandalul din vara anului 2011. Acesta a fost implicat , sâmbătă, într-un scandal în urma căruia un localnic s-a ales cu arcada spartă şi ochiul umflat, scrie pressalert.ro.
Potrivit sursei menționate, incidentul s-a petrecut în centrul oraşului sub privirile trecătorilor, în apropierea terasei Clasic. Vlasici Bobby din Deta a povestit pentru PRESSALERT.ro că “m-a sunat pe telefon Bogdan Roman să mă duc la terasă la Clasic. Când am ajuns era cu încă trei. A fost totul în regulă. Am dat mâna cu ei şi am discutat. Era unul acolo, Tibi, care a susţinut că mai de mult eu m-am lăudat că l-aş fi pus pe Bogdan în genunchi, că m-aş fi umflat cu chestia asta. Nu este nimic adevărat. Când să plec, Bogdan Roman m-a lovit. Mi-a dat un pumn şi mai multe picioare. M-a tăiat la arcada dreaptă, probabil că avea vreun ghiul pe deget. Mi-a umflat şi ochiul. Nici eu nu am stat. A mai sărit unul care era cu el, dar nu a apucat să facă mai nimic. Nu am depus plângere la Poliţie încă”.
Bogdan Roman a transmis prin intermediul avocatului său că nu are nimic de comentat pe marginea subiectului. Fiul cel mare al primarului din Deta a fost condamnat de Judecătoria Deta la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere cu un termen de încercare de opt ani în dosarul scandalului din 2011 când doi membri ai grupării lui Ştefan Alexandru au fost înjunghiaţi.
Poliția nu s-a sesizat încă, prelevându-se de faptul că nu a fost depusă nicio plângere până în acest moment.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News