Data publicării:
Fiul lui Horațiu Mălăele, la iUmor. Bendeac: E o povară uriașă... - FOTO
Printre surprizele pe care noul sezon iUmor le-a pregătit nu doar telespectatorilor, ci si juraţilor emisiunii se numără şi invitatul special al primei ediţii, actorul Bogdan Mălăele, fiul lui Horaţiu Mãlãele.
Deşi obișnuit cu scena de teatru și cu cea de film, Bogdan Mălăele nu face de foarte mult timp stand-up, așa că a fost avertizat de colegii săi că scena de la iUmor nu este una ușoară.
"A fost o mare bucurie să fiu invitatul special la deschiderea noului sezon de iUmor, am avut ceva emoții, știind de la colegii mei că e o scenă dificilă, dar m-am relaxat instant când am văzut ținuta Deliei, privirea tăioasă a lui Cheloo și am auzit râsul inconfundabil al lui Bendeac. Juriul a fost demențial, publicul a fost electrizant și Dan Badea a fost chel. Sper să vă placă cum a ieșit!", a declarat stand-upper-ul.
"E o povară uriașă să fii fiul unui mare actor"
"E o povară uriașă să fii fiul unui mare actor, mai ales al unui geniu al comediei. Este unul dintre cele mai bune momente ale unui invitat special pe scena asta", au fost cuvintele lui Mihai Bendeac după momentul foarte bun al lui Bogdan Mălăele pe scena iUmor. Cheloo a fost fascinat, lucru care nu se întâmplă prea des la iUmor: "Bendeac, dacă renunți la iUmor, mi-aș dori măcar un sezon cu Bogdan Mălăele. Am fost fascinat de stand-up-ul lui! Vorbim tot timpul despre Horațiu Mălăele, îl stimăm din adâncul sufletului, iar băiatul îi calcă pe urme!".
Cel mai așteptat show de umor revine sâmbătă, 22 februarie, de la ora 20:00, la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News