Data publicării:
Jurnaliști agresați. Fiul lui Dincă a ajuns din nou la audieri - UPDATE
Daniel Dincă a ajuns din nou la audieri, vineri dimineață, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
UPDATE
Daniel Dincă a ieșit de la audieri și nu a oferit niciun răspuns întrebărilor adresate de jurnaliști. De asemenea, s-a dispus măsura controlului judiciar față de acesta, pe o perioadă de 60 zile.
Știrea inițială
Fiul lui Gheorghe Dincă nu a dorit să facă declarații jurnaliștilor, la intrarea în Parchet.
Amintim faptul că Daniel Dincă a fost citat miercuri prin telefon de către procurorii Parchetului de pe Lângă Judecătoria Sectorului 5 pentru comportamentul său la adresa jurnaliștilor România TV și Antena 3 de marți, din fața sediului CNA. Reaudierea vine în contextul în care poliţiştii au cerut aplicarea măsurii preventive a controlului judiciar în cazul său.
Fiul şi fiica lui Gheorghe Dincă au fost, marţi, la sediul CNA. Aceştia au reclamat modul în care televiziunile au prezentat informaţii despre ei în dosarul Caracal. La ieșirea din sediul CNA, jurnaliștii au încercat să îi ia o declarație fiului lui Gheorghe Dincă, moment în care acesta a devenit agresiv, agresându-i.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News