Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Fiul lui Che Guevara, Camilo, a murit
Fiul lui Che Guevara, Camilo, a murit
Camilo Guevara March, al doilea fiu al revoluţionarului Ernesto 'Che' Guevara, a murit.
Anunţul a fost făcut pe Twitter, de către preşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel pe Twitter.
"Cu profundă durere, ne luăm rămas bun de la Camilo, fiul lui Che şi promotorul ideilor sale în calitate de director al Centrului Che, care păstrează o parte din moştenirea extraordinară a tatălui său. O îmbrăţişare mamei, Aleida, văduvei sale, fiicelor şi întregii familii Guevara March".
Potrivit unor surse diplomatice, Camilo Guevara March a murit luni, în capitala Venezuelei, Caracas, "în urma unei tromboembolism pulmonar care a dus la un atac de cord", relatează agenţia de presă de stat cubaneză Prensa Latina.
Camilo Guevara March avea 60 de ani. Licenţiat în Dreptul Muncii, a lucrat ca director de proiect la Centrul de Studii Che Guevara, din Havana, instituţie responsabilă cu promovarea cunoaşterii gândirii, vieţii şi operei tatălui său, scrie publicația italiană La Stampa, citată de Rador.
Citește și - Che Guevara- ultimul revoluționar de profesie - File de istorie
Figura emblematică de rebel comunist, de revoluţionar care duşmăneşte de moarte “capitalismul american aducător de inechitate şi sărăcie”, Ernesto Guevara a fost un autodidact de cultură politică, filosofie şi literatură universală de cea mai bună calitate.
Crescut într-o familie cu vederi de stânga şi având o apreciabilă bibliotecă de peste trei mii de volume, cel care s-a dedicat iniţial medicinii a devenit încă din prima tinereţe un apărător al celor nevoiaşi şi fără speranţa. Omul care i-a citit pe Aristotel, Nietzsche, Freud şi Marx, pe Kipling, Faulkner şi Kafka a luptat cu arma în mână conducând trupe de guerilă şi a executat cu sânge rece trădători ai cauzei socialismului.
Născut la Rosario, Argentina, în 1928, din descendenţi spanioli şi irlandezi, Ernesto Guevara Lynch ar fi putut avea un destin lipsit de probleme materiale, de intelectual cu o meserie stabilă. Dar tatăl sau (Lynch), care spunea că are sânge de rebel irlandez, i-a insuflat de timpuriu ideile sale de stânga căpătate în timpul războiului civil din Spania. Fiului său îi plăcea enorm să citească şi să facă sport, în pofida unei sănătăţi şubrede (astm). La 20 de ani intră la Universitatea din Buenos Aires, la medicină. După doi ani el pleacă în lume pentru a-şi însuşi realităţile sociale şi pentru a-şi întări convingerile de stânga conform cărora discrepanţele dintre staturile sociale sunt inacceptabile.
Pe o bicicletă cu motor călătoreşte prin Argentina (1950), iar anul următor pleacă într-un lung periplu în aproape toată America de Sud, într-un fel de turneu de recunoaştere care a durat opt luni (parcurgând opt mii de kilometri). Se angajează voluntar în mine (Chile), practică meserii umile şi chiar lucrează într-o leprozerie din Peru. Scrie totul în “Jurnal pe motocicletă” (publicat mai târziu de “New York Times”, cu mare succes).
Ernesto, care nu ducea lipsă de nimic, cunoaşte mizeria, boala şi foametea, impregnându-se cu dorinţa de a face o schimbare în folosul defavorizaţilor. În pofida acestor lungi pelerinaje socio-politice, el absolvă facultatea devenind în 1953, “Doctor Ernesto Guevara”. Ceea ce a conştientizat în America Latină îi va schimba definitiv destinul.
Continuându-şi periplul prin America Latină, devine amicul preşedintelui democrat al Guatemalei, Jacobo Guzman. 1953 a fost anul în care a murit Stalin şi Guevara a jurat să distrugă “caracatiţa imperialistă”. Prin intermediul unor oameni de stânga, el face cunoştinţă cu Fidel Castro, liderul mişcării revoluţionare “26 iulie” aflat în exil şi care ataca forţele preşedintelui cubanez pro-american Batista la Santiago de Cuba (al doilea oraş după Havana).
În acelaşi timp, Guevara obţine arme (din Cehoslovacia) pentru Guzman, căci mişcările de dreapta din Guatemala luau amploare. Intră în miliţiile comuniste. Cu sprijinul CIA, Guzman este înlocuit cu pro-americanul Carlos Armas. În acea vreme i s-a dat lui Ernesto porecla “Che”, care este o interjecţie, iar în unele dialecte înseamnă “bărbat”. Dezamăgit de situaţia din Guatemala, Guevara se va alătura trup şi suflet revoluţionarilor cubanezi, prilej cu care va cunoaşte gloria mondială.
Victoria Revoluţiei cubaneze de la începutul anului 1959 a însemnat ascensiunea carierei politice a lui “Che” Guevara, care, prin contribuţia sa viguroasă la luptele contra forţelor pro-americanului Fulgencio Batista, a devenit, de facto, al doilea om în stat. Fidel Castro avea numai cuvinte de laudă pentru el, poporul cubanez îl venera pentru eroismul şi devotamentul demonstrate cu prisosinţă. Revoluţionarul argentinian se dedică total luptei contra “imperialismului american”.
Spiritul înflăcărat al lui Guevara nu se putea domoli odată cu instalarea lui Fidel Castro la putere. Luptând în continuare pentru “justiţie socială”, Guevara s-a implicat în foarte multe probleme pentru reformarea Cubei, iar pe plan extern nu înceta să atace capitalismul american care “provocase mizeria Americii latine”.
Guevara a ajuns să conducă reforma agrară în Cuba (împroprietărirea limitată a fermierilor cubanezi), fapt care i-a determinat pe americani să instaureze boicotul asupra importului de zahăr din Cuba. Acelaşi “revoluţionar de profesie” s-a implicat în pedepsirea aliaţilor lui Batista prin condamnarea lor la moarte. Neobositul “Che” a făcut un program de alfabetizare a populaţiei rurale. Vezi articolul inițial aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
