Data publicării:

Fiscalitate UE. România, la polul opus faţă de Franţa

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Economie
WhatsApp

Franţa are cel mai ridicat nivel de fiscalitate din Uniunea Europeană (UE) în 2016, potrivit unui studiu publicat joi de Eurostat, informează AFP. La polul opus, se află România.

Astfel, conform datelor Eurostat, raportul dintre veniturile din taxe şi produsul intern brut, adică ponderea ocupată de suma taxelor şi contribuţiilor sociale în PIB, este de 47,6% în Franţa, faţă de 47,3% în Danemarca şi 46,8% în Belgia.

La polul opus, Irlanda (23,8%), România (26%) şi Bulgaria (29%) au cele mai mici ponderi ale veniturilor din taxe în PIB.

La nivelul UE, raportul venituri din taxe/PIB era de 40% în 2016, în creştere faţă de 39,7% în 2015.

În zona euro, veniturile din taxe reprezentau, în 2016, 41,3% din PIB, în creştere uşoară faţă de 41,2% în 2015. 'Indicatorii fiscali au fost elaboraţi într-un cadru armonizat pe baza sistemului european de conturi, care permite o comparaţie precisă între sistemele fiscale şi politice între statele membre UE', a explicat Eurostat.

Analiza principalelor categorii fiscale arată existenţa unei diversităţi semnificative în rândul statelor membre UE. Astfel, impozitele pe producţie şi importuri sunt cele mai mari în Suedia (22,6%) şi cele mai mici în Germania (10,9%). Impozitele pe venituri şi patrimoniu sunt deosebit de mari în Danemarca (30%), urmată de Suedia (18,8%), faţă de 5,4% în Bulgaria.

[citeste si]

În sfârşit, Franţa este ţara cu cele mai mari cotizaţii sociale (18,8%), urmată de Germania (16,7%), faţă de 1% în Danemarca, unde prestaţiile sociale sunt finanţate din impozit, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel